Foto, arhiva Pro TV
Autor: Antoaneta Crudu, președintele Asociației Danubiana Galați
Sebastian Crafciuc, elev al Colegiului Național „Costache Negri” din Galați, nu este doar un tânăr studios, ci și un viitor virtuoz al viorii, un copil al muzicii lăutărești, născut parcă având arcușul fermecat în mână. Cunoscut de pe internet de un nepot al legendarului Maestru Caliu de la Clejani și fascinat de tehnica cântului cu arcuș din păr de cal, acest tânăr frumos a transformat sunetul viorii într-o poveste vie, într-o VIBRAȚIE a sufletului pe corzile timpului.
„Potrivit Pro Tv, Sebastian Crafciuc a început să studieze vioara la 11 ani, urmărind tutoriale online. După o lună, a decis să ia lecții cu un profesor, pe care le-a urmat timp de o lună și jumătate. A renunțat la cursuri după ce a descoperit pe YouTube niște clipuri cu Caliu de la Clejani. Fascinat de tehnica neobișnuită de a cânta cu un arcuș din păr de cal, Sebastian și-a dorit să învețe și el. A învățat complet singur, studiind intens, chiar și până la șapte ore pe zi. De când a început să cânte la vioară, viața lui s-a schimbat complet. Petrece mai puțin timp pe-afară, dedicându-și timpul studiului viorii: „Sunt elev în clasa a IX-a şi studiez în paralel vioara. Mă ţin de treabă serios, de şcoală şi de studiu. Sunt foarte ocupat cu şcoala şi cu studiul viorii şi nu mai există timp şi de altceva…”. (sursa: Viața Liberă Galați-7 Februarie, 22,41- scris de Anca Melinte)
Ca o pasăre care învață să zboare direct spre culmile cerului, Sebastian Crafciuc a fost remarcat de însuși Maestrul Caliu de la Clejani, un titan al muzicii lăutărești care, după anii ’90, a dus ritmurile autentice ale României pe toate meridianele lumii. Văzând în acest copil o flacără nestinsă, ca pe un dar rar de la Dumnezeu, Maestrul Caliu i-a oferit o comoară: o vioară veche de peste 250 de ani, un instrument încărcat de istorie și emoție. În mâinile lui Sebi, această vioară nu este un lemn cu coadă, ci o voce a trecutului ce renaște prin fiecare notă.
Cu arcușul său din păr de cal, Sebi atinge vioara cu o delicatețe uluitoare, iar sunetul ce se revarsă din instrumentul său pare să fie ecoul unui cântec străvechi, păstrat în tainițele sufletului românesc. Cântă cu o pasiune debordantă, cu o bucurie pură, de parcă toată lumea s-ar opri să-l asculte. Privindu-l, ai senzația că timpul se destramă, că spiritul Maestrului Caliu de la Clejani se oglindește în fiecare gest, în fiecare tresărire de arcuș.
„Sebi de la Galați” – numele cu care mentorul său l-a binecuvântat – nu este doar un continuator al tradiției, ci un talent care promite să-și depășească maestrul. Și asta, cu siguranță, este cea mai mare mândrie a lui Caliu. Băiatul care împarte timpul între studiile la un colegiu de elită din orașul Galați și repetițiile nesfârșite cu vioara nu se va abate niciodată de la muzica lăutărească. Pentru el, aceasta nu este doar un stil muzical, ci o esență, o poezie trăită, o moștenire pe care o va purta mai departe, asemeni unui haiduc ce poartă cu mândrie dorul neamului său.
Cu fiecare notă pe care o cântă, Sebastian Crafciuc scrie o poveste, o baladă a talentului și dăruirii. Este copilul cu suflet de artist, băiatul care a reușit să îmblânzească vioara și să o facă să vorbească în limba inimii. Iar lumea este fermecată și-l ascultă cu drag și interes.
A cântat pe scena de la „Românii au talent” și a promovat muzica lăutărească, muzica originală, muzica autentică veche într-un mod spectaculos, ceea ce a făcut ca sala împreună cu cei patru membri ai juriului să se ridice de pe scaune, uluiți fiind de performanța lui, fiind la un pas de GOLDEN BASS, regretul venind de la juratul Andi Moisescu care nu s-a gândit să il ofere pe moment… Oricum, a fost de departe un spectacol de mare clasă, realizat de prestația lui Sebastian, acest tânăr minunat din Galați, care cu zâmbetul pe buze și cu bucurie în suflet a plecat din scenă cu patru de DA și ropote de aplauze!
Vă propun să-l cunoaștem împreună pe Sebastian Crafciuc!
A.C. – Cum ai descoperit că iubești muzica lăutărească cântată la vioară? A fost cineva care ți-a influențat această alegere sau a fost o curiozitate a ta de început?
S.C.- De pe youtube, căutând diverse lucruri, am descoperit adevărate lecții de interpretare la vioară. A fost dragoste la prima vedere, ca să zic așa, și multă curiozitate. M-a fascinat!
A.C. – Ai un lăutar preferat? Sau oricare alt artist ?
S.C. – Rămân consecvent, maestrul Caliu de la Clejani.
A.C. – Cum ai ajuns să îl cunoști pe Maestrul Caliu? Te-ai întâlnit personal cu dânsul?
S.C. – Nu-l cunoșteam în realitate, l-am cunoscut pe live-uri pe care le avea în mediu virtual, pe Facebook. I-am scris și astfel, am intrat în legătură cu el. Am fost uimit că mi-a răspuns, mie, un necunoscut. I-am cunoscut pe cei de la Clejani și pe Maestrul Caliu l-am întâlnit la Galați, când au venit toți pentru „o cântare”. M-au invitat și pe mine să cânt cu ei, iar la final, Maestrul Caliu mi-a dat vioara Sa, să cânt cu ea. A fost mulțumit și mi-a dăruit-o, spunându-mi să am grijă de ea.
A.C. – Ce te-a atras cel mai mult la acest gen muzical, comparativ cu alte genuri muzicale? Dacă poți să-mi spui și care ar fi diferenţele?
S.C. – Muzica aceasta, lăutărească, are o tehnică aparte. Se cântă cu fir de păr de cal, se bate în vioară cu arcușul în ritmul țambalului, se cântă cu degetele la vioară. Sunt niște tehnici specifice și speciale. Acest gen muzical are o poveste în spate, care transmite toată durerea sau bucuria omului simplu, cu care intră în vibrație.
A.C. – Unde ai făcut cursuri de vioară și cine a fost primul tău profesor? Sau ești autodidact?
S.C. – Sunt autodidact. Așa îmi place să cred. Am mai avut profesori și încă mai am, dar îmi pregătesc singur programul după cum simt eu.
A.C. – Cum ai reacționat când ai primit o vioara veche de peste 250 de ani de la Maestrul Caliu. Ce înseamnă pentru tine să cânți la un astfel de instrument, care păstrează în MEMORIA ei o întreagă istorie a muzicii lăutărești?
S.C.- Am fost foarte uimit, fericit, năucit că am primit vioara cu care Maestrul Caliu a fost acasă la Johnny Deep. Un drum atât de lung, de la dorurile românești ale strămoșilor, la tărâmurile atât de moderne ale Americii!… A fost fascinant pentru mine!
A.C.- Care crezi că este cel mai important sfat pe care ți l-a dat Maestrul Caliu? Cum te-a ajutat acesta în cariera ta muzicală?
S.C. – Sfatul a fost simplu- să mă țin de treabă, să studiez muzica lăutărească, să țin de tradiție, fără de a mă abate de la autentic și să am grijă de vioară.
A.C. – Cum reușești să îmbini studiile cu pasiunea ta pentru muzică? Ai un program bine stabilit sau te adaptezi în funcție de ce ai de făcut pe o anumită perioadă de timp?
S.C. – Mă descurc cu greu, foarte greu. Sunt multe teme, mult de învățat… în fiecare zi iau vioara cu mine pentru că după ore merg să studiez.
A.C. – Ce materie îți place cel mai mult în afară de muzică? Ai vreo disciplină care te pasionează la fel de mult?
S.C. – Ce materie? Cel mai mult îmi place pauza, ca oricărui elev! … sunt cu totul acaparat de partea muzicală.
A.C. – Ai avut vreodată un moment în care a fost greu să echilibrezi școala și repetițiile? Cum ai reușit să gestionezi această situație?
S.C. – Mereu. Dar cel mai greu a fost când am avut Evaluarea Națională, anul trecut.
A.C. – Crezi că muzica lăutărească este apreciată la adevărata ei valoare în România?
S.C. – Nu, nu cred asta ! Cred că ai nevoie să înțelegi valoarea ei, tezaurul pe care îl deține aceasta. La muzica RAP, de pildă, ai doar două silabe și același ritm care să dea muzicalitatea, în timp ce la muzica lăutărească treci prin toate emoțiile sufletești.
A.C. – Ai primit sprijin din partea familiei în ceea ce privește pasiunea ta pentru muzică?
S.C. – Părinții mă sprijină în sensul că înțeleg pasiunea mea, îmi dau voie să merg „la cântări” unde mă simt în largul meu. Dar altfel, au viața lor și trebuie să pună pâinea pe masă pentru familie iar eu îi ajut prin ceea ce fac cu drag.
A.C. – Mai ai frați, surori?
S.C. – Da, mai am un frate mai mic și o soră mai mare. Sora mea a făcut tot Colegiul Național „Costache Negri”, unde sunt și eu elev la profilul „filologie”, ea însă a studiat la profil “pedagogic”- acum este învățătoare la Școala Gimnazială nr. 33 din Galați. Nici ei nu înțeleg această trăire intensă a muzicii în ceea ce mă privește.
A.C. – Ai exemple în familie de persoane care au experiență muzicală sau cântă?
S.C. – Tatăl meu este fotograf și videograf la evenimente. În tinerețe a cântat la acordeon. Poate de aici partea aceasta artistică, pentru că am cunoscut lumea lăutarilor în timp ce îl însoțeam pe tatăl meu la evenimente și îl ajutam. Potriveam luminile și altele necesare pentru imagini cât mai bune… Și eram fermecat de lăutari. De asemenea, am avut un străbunic care cânta la acordeon.
A.C. – Pe scena ROMÂNII AU TALENT ai avut o prestație DE EXCEPȚIE! Consideri că ar fi trebuit să primești GOLDEN BASSUL?
S.C. – Eu i-am simțit că ar fi dorit să facă gestul, dar nu a fost să fie, de data asta. Până la urmă am cunoscut atâția oameni talentați, este meritul lor. Sunt sigur că le-a fost greu cu departajarea. Mulți aveau și povești triste în spate… Eu doar am cântat cu sufletul și cu vioara de 250 de ani. Eu am dat tot din sufletul meu. Eu cânt din inimă, așa cum simt.
A.C. – Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâlnit în procesul de învățare a acestui stil muzical?
S.C.- Am început să cânt de la 10 – 11ani. Acum am 15 ani. Am schimbat mai multe viori. Multe nu erau grozave din punct de vedere tehnic, deși destul de scumpe, chiar și 1000 de euro poate costa una. Este meritul părinților mei, și da, sprijinul lor. Au trecut prin mâna mea vreo 20 de viori, acum mai am 5, dintre care 2 sunt de la Maestrul Caliu. Restul au fost vândute, schimbate. Acestea au fost provocările, să-ți găsești vioara care să facă trup cu tine, cu care să te confunzi.
A.C. – Care este cel mai mare vis al tău legat de muzică? Unde ți-ai dori să ajungi în viitor?
S.C. – Cel mai mare vis al meu este să am taraful meu, să pot avea un grup care să se armonizeze perfect și să promoveze muzica tradițională. Mi-aș dori să fiu cunoscut și să fie apreciată această muzică așa cum trebuie. Eu mă pun în slujba ei cântând pentru sufletul omului.
A.C. – Cum te vezi peste 10 ani? Te imaginezi tot pe scenă sau ai și alte planuri pentru viitor?
S.C. – Da. Mă văd în concerte, pe scenă, la evenimente culturale, la „cântări”, pentru toată lumea voi fi prezent când mi se va cere!
A.C. – Ce alte hobby-uri ai în afară de muzică?
S.C. – Am crescut la țară și știu să fac de toate cu pasiune, o mulțime de lucruri: țes covoare, pe care tatăl meu le folosește ca decor pentru fotografii, croșetez, tricotez, știu să cos. Acum nu mai am timp de toate acestea care înseamnă universul familiei de la țară. Știu să gătesc și îmi îngrijesc singur hainele. Și le fac cu drag, cu pasiune. Sunt o persoană foarte ordonată.
A.C. – Cum îți petreci timpul liber?
S.C. – Studiind. Este o mare bucurie și mă simt fericit și împlinit pentru fiecare oră pe care o pot dedica studiului. Pentru mine muzica este absolut totul, dar nu neglijez școala!
A.C. – Ce sfaturi ai pentru alți tineri care vor să urmeze o carieră în muzica lăutărească?
S.C. – Să nu o urmeze! Mă descurc și fără ei! (râde) Glumesc! Să muncească foarte mult și să se întoarcă în timp pentru a putea valorifica tezaurul popular. Să nu se lase influiențați de critici sau răutăți. Dacă sunt hotărâți să meargă mai departe pe drumul acesta și asta trebuie să facă dacă iubesc muzica lăutărească.
A.C. – Este muzica lăutărească un mod de a-ți câștiga existența?…. sau o artă?… sau pur și simplu o plăcere? Pot fi toate combinate într-o frază?
S.C. – Muzica, poate fi un mod de ați câștiga existența dacă te faci cunoscut, dacă oamenii te îndrăgesc, dacă ajungi la sufletul lor, dar poate fi și o artă atunci când totul faci din plăcere și nu din obligație. De pildă, eu sunt chemat la evenimente în fiecare weekend, unde eu abordez acest aspect cu multă seriozitate.
A.C. – Poți să adresezi doar câteva cuvinte celor ce vor citi aceste rânduri sau celor ce vor asculta muzica ta? Și toate astea pentru că vei deveni un mare artist, cunoscut în țară și în lume așa cum este Maestrul Caliu!
S.C. – Le doresc multă sănătate, le mulțumesc tuturor din suflet pentru susținerea din cadrul emisiunii de la Pro Tv – Românii au talent și nu numai, pentru că fără susținerea publicului, noi, artiști, nu existăm. Pentru a evolua avem nevoie să împărtășim cu publicul bucuria cântecului. Abia așteptăm să le bucurăm sufletul. Suntem la dispoziția dumneavoastră, oricând!
NOTE PERSONALE
Sebastian, tânărul cu suflet de strună!
La doar cincisprezece ani, poartă în mâini vioara ca pe o prelungire a inimii.
Nu-i tremură “glasul arcușului”, deși vremea copilăriei abia îl mai atinge. Cântă nu cu vârsta, ci cu tăcerea adâncă a celor care au trăit prin muzică și cu focul lăutarilor care nu citesc note, ci ne dau viață de trăit. De la Maestrul Caliu de la Clejani, a primit două viori, nu ca pe un dar, ci ca pe o predare de ștafetă, ca pe o recunoaștere.
În mâinile și în sufletul lui nu e doar tehnică, e sânge, e dor, e chemare, e tradiție, toate curg, cu gravitatea unui bătrân înțelept. Gesturile lui seamănă cu ale Maestrului, nu din imitare, ci din dragoste, din legământ nerostit, între trecut și ce va fi pe viitor.
Sebi nu cântă pentru aplauze, cântă pentru că nu poate trăi fără strigătul cald al viorii. Este tânărul care s-a născut pentru scenă dar, a fost ales de sunetul lăutăresc să ducă mai departe ce doar inimile curate pot înțelege.