Până în 1994 SRI-ul a spălat la față securiștii. În liniște, aceștia au pregătit
ofensiva împotriva Revoluției din Decembrie 1989. Raportul SRI din 1994,
plin de minciuni, stă la baza tuturor dezinformărilor privind cel mai
important eveniment din România ultimilor 50 de ani.
Printre ofițerii acoperiți din presă: Ion Cristoiu, Grigore Cartianu, Robert
Turcescu și alții s-a manipulat poporul să perceapă Revoluția ca fiind
realizată de agenți străini. La dezinformare a contribuit din plin istoricul
securist Alex Stoenescu, dovedit colaborator.
Oricum o luăm, securiștii ascunși în SRI trebuie judecați și scoși afară din
viața politică și pensiile nesimțite să fie aduse la nivelul celorlalți români,
care au muncit o viață de om.
Dacă Revoluția a fost realizată de alte puteri atunci Securitatea poate fi condamnată pentru TRĂDARE DE ȚARĂ.
Asta înseamnă că agenții străini au acționat sub acoperirea Securității. Ceea ce conduce la un raționament simplu: SECURITATEA se subordona KGB-ului și CIA.
Dacă Securitatea a stat pasivă în timpul Revoluției din Decembrie 1989 iarăși înseamnă TRĂDARE DE ȚARĂ. Nu și-au respectat jurământul față de PCR și dictator. Cert este faptul că mămăliga a explodat și turbă de ciudă profesioniștii că nu au putut preîntîmpina dezastrul. Securiștii erau persoane favorizate de regimul comunist și aveau alte condiții de trai, nemaivorbind că niciodată nu au plătit pentru pensii și totuși au pensii nesimțite pentru ceea ce au făcut.
Pentru ce mai pot fi judecați foștii securiști?
Pentru atrocitățile făcute împotriva poporului român de când au venit cu forța sovieticii și au impus regimul comunist și până acum în 2015.
Faptul că anumite dosare secrete ies la iveală înseamnă că și printre foștii securiști există oameni cu conștiință și care înainte de moarte arată unele lucruri neștiute despre Securitate. Această fabrică de criminali, cei mai periculoși și mai odioși din istoria milenară a poporului român a fost principala forță de represiune și control a unei populații înfometate și disperate. Au creiat o închisoare numită România și acum vor să-i credem români și patrioți. Poate PATRIHOȚI, că sub oblăduirea lor s-a furat România și bogățiile ei.
Încă din 1945, comunismul s-a impus prin teroare și represiune. Trei armate politice,
Securitatea, Armata și Miliția, conduse de slugarnici făcuți generali la apelul bocancilor, au încercat să împiedice schimbarea inevitabilă. Încă din primele zile ale Revoluției din decembrie 1989 Armata a tras la vedere, Securitatea și Miliția sub protecția întunericului și a travestiului. Arestații au fost închiși în Penitenciarul Timișoara, de unde erau luați și anchetați la Miliția Județeană și Municipală Timișoara. Copii, tineri și femei, dar și bătrâni au fost schingiuiți, călcați în picioare, umiliți și anchetați prin metode staliniste. Oamenii răniți la picioare și duși la Spitalul Județean au fost găsiți împușcați în cap. 40 de manifestanți din Timișoara au fost
împușcați în paturile din spital și transportați la Crematoriul Cenușa unde au fost arși și cenușa a fost aruncată la canal.
Prima represiune a regimului comunist a fost în 1947, când au avut loc arestările membrilor Partidului Național Țărănesc (Iuliu Maniu), membrii Partidului Național Liberal (Dinu Brătianu) și a Partidului Social – Democrat Independent (Constantin Titel Petrescu). Până în septembrie au fost arestați circa 1.000 de persoane pentru singura vină că sunt membrii partidelor istorice, care au făurit România modernă. Între 1947 și 1948 cele trei partide politice au fost interzise și obligate să se autodizolve.
1948 – 1953. Impunerea cu forța a sistemului sovietic în toate domeniile sociale și de stat. Represiunea atinge apogeul prin brutalitate și sadism, sute de mii de români sunt arestați și o mare parte dintre ei deportați în URSS și în Câmpia Bărăganului.
1954 – 1957. O perioadă de relaxare. Istoricii au găsit explicația prin moartea lui Stalin în martie 1953.
1958 – 1962. A doua represiune îndreptată împotriva intelectualilor și țărănimii. În această perioadă se introduce pedeapsa cu moartea, care se extinde și la infracțiunile economice care depășeau o anumită valoare a pagubelor. Pedeapsa capitală a rămas în vigoare până în decembrie 1989.
1962 – 1964. O perioadă de relaxare în care se grațiază toți deținuții politici în număr de 14.056.
1965 – 1968. Se organizează sistemul represiv.
1968 – 1989. Securitatea a reușit să inducă în rândul populației o frică colectivă, ceea ce a redus numărul revoltelor și a manifestărilor celor nemulțumiți. În această perioadă sistemul represiv s-a infiltrat în legislația penală, securitate, trupele de securitate, miliție, armată, judecători și penitenciare. Justiția nu deținea putere în stat și era un simplu executant al puterii politice. Prezumția de nevinovăție nu exista în justiția comunistă. Orice persoană arestată însemna că era vinovată.
Închisori de exterminare
1948 – 1955. În Republica Populară Română comuniștii au înființat închisori de exterminare, care au fost clasificate în funcție de regimul de detenție: Categoria I- Aiud, Gherla și Jilava; categoria a II-a – Arad, Caransebeș, Cluj, Craiova, Făgăraș, Galați, Constanța, Ocnele Mari, Oradea, Brașov, Pitești, Ploiești și Tg. Ocna; categoria a – III-a, penitenciare închise pentru deținuți cu grad mare de periculozitate – Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Cluj, Deva, Focșani, Rahova, Sibiu, Satu
Mare, Sighet, Tg Mureș; categoria a IV-a – Bârlad, Bistrița, Caracal, Carei, Călărași, Codlea, Giurgiu, Piatra Neamț, Roman, Slatina, Tg. Jiu, Târgoviște, Tulcea, Turnu Severin.
În perioada 1948 – 1964 au fost internate în colonii de muncă 22.077 de persoane. Aceste colonii erau unități special de muncă, fiind păzite de miliție și de militarii din trupele de securitate.
1949 – 1962. Se instituie domiciliul obligatoriu pentru 60.000 de persoane. Împotriva măsurilor de deportare și de domiciliu obligatoriu nu exista nicio cale de atac în justiția comunistă.
1949 – 1960. În această perioadă au fost judecate 134.000 de procese politice, în care au fost implicate 550.000 de persoane. Judecătorii au dat în aceste procese 3.000.000 de ani de închisoare.
Istoricul Marius Oprea prezintă o altă evidență rezultată după studierea unor arhive comuniste.
În perioada 1947 – 1965 în România existau 206 centre de represiune – închisori, colonii de muncă forțată, centre de deportare și aziluri de psihiatrie. În această perioadă au fost private de libertate
651.087 persoane, din care peste 20.000 au murit în detenție.71
Biserica Ortodoxă a fost sprijinită în regimul communist și s-a folosit de aceasta pentru a-și legitima acțiunile întreprinse.
1967 (ianuarie) – 1968 (mai). Au fost ținuți sub observație 353.590 de țărani, prin intermediul a 30.459 de informatori. Din aceștia 1.736 de persoane, cu risc mare, au fost avertizați de securitate, 86 de persoane au fost demascate în dezbateri publice, iar 81 de persoane au fost arestate.
Între martie 1945 și 26 mai 1952 au fost arestați peste 100.000 de persoane și condamnați fiindcă au fost contra regimului comunist.
Stelian Tănase susține că în perioada 1954 – 1958 au existat 81.592 de victime ale poliției politice Securitatea.
Academicianul Dinu C. Giurescu afirmă în baza surselor pe care le-a consultat că între anii 1948 – 1962 au fost înregistrați 394.216 deținuți și deportați politici.
La nivel mondial, din 1917 până în 1991, comunismul afăcut aproximativ 100.000.000 de victime, unii istorici avansează cifra de 150.000.000 milioane de victime.
Iată un material care circulă pe net și care ne arată încă un aspect despre SECURITATE = SRI:
Securitatea: Divizia Specială “Umbre peste Carpati”
„Numele de “Umbre peste Carpați” a fost ales dupa un vers dintr-o poezie de Nichita Stănescu “Emoție de toamnă”: “A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta”.
„În anul 1978, imediat după trădarea lui Mihai Pacepa, au fost puse la punct cele șase proiecte ultrasecrete ale spionajului românesc: unul dintre ele a fost Divizia Specială “Umbre peste Carpați”.
În cel mai mare secret șase ofițeri superiori din cadrul D.I.A (Armata Română), D.S.S (S.R.I), D.I.E (S.I.E), au fost convocați de Nicolae Ceaușescu într-o locație ultrasecretă din zona Sighișoara: “Suntem șapte persoane în această cameră și cine își dă drumul la gură plătește cu viața! Indiferent de nume sau funcție…”.
Nicolae Pleșiță a fost unul dintre cei aleși și fiecare dintre ei au primit ordin de la Ceaușescu: “Nu se copiază nimic, nu se arhivează nimic, totul este unic exemplar și mi se predă personal”.
Nicolae Pleșiță, având în vedere că era la vârful Securității, știa destul de bine cum se fac recrutările și atunci se hotărăște: “Vom recruta copii cu vârste cuprinse între 11 și 17, din medii cât mai sordide și familii destrămate, și îi vom pregăti după modelul GRU”. Erai pregătit de “Umbre” pentru o perioadă, plantat sub nasul Securității Române, și recrutat de ei: în felul acesta Nicolae Ceaușescu dorea sa obțină controlul total asupra aparatului informativ. Pleșiță, chiar dacă avea oamenii lui în Securitate, plănuia să pună mâna pe toate direcțiile D.S.S-ului cu ajutorul “Umbrelor”.
Model de pregatire GRU
„GRU – Glavnoe Razvedîvatel’noe Upravlenie (în limba rusă), în traducere „Directoratul principal de spionaj”, organizație de spionaj militar sovietică înființată în 1918.
GRU, avea cei cei mai buni dintre cei mai buni agenți, cei mai duri dintre cei mai duri, cei mai dezumanizați la nivel de servicii secrete mondiale. “Umbrele” lui Pleșiță au fost pregătite după metode absolut extreme, chiar și mai dure ca la GRU:
– puși să se masturbeze în fața unor imagini video extrem de violente: de la decapitări până la scene de război. În felul acesta se obținea efectul de “voluptate a crimei”. Când primeau ordin să elimine pe cineva, indiferent de numele sau funcția acestuia, mintea lor intra într-o stare de excitație atât de puternică că echivala cu un orgasm de zece ori mai puternic.
– duși într-o sală cum sunt cele de la morgă, urcați în pielea goală pe masa de ciment, stinsă lumina și lăsați acolo ore în șir. Pe podea era aruncată sticlă pisată ca să nu aibă tentația să coboare de pe masă. În felul acesta trebuiau să își controleze mintea în privința morții, la un moment dat se contopeau cu moartea atât de bine că nu le mai era frică de nimeni și nimic.
– curățați de orice sentiment uman, învățați să își controleze sentimentele până la anulare, făcuți în așa fel să doarmă în gunoie și să se hrănească cu resturi. Erau capabili să reziste în orice condiții!
– în clădirea GRU, la cel mai jos nivel, exista un crematoriu și promovarea înseamna un adevărat ritual al morții. În fata agentului era o bandă care mergea foarte incet către cuptorul cu temperaturi de peste 1.000 de grade. Pe această bandă se așezau sicriele. Agentul era dezbrăcat în pielea goală, urcat pe bandă și întrebat dacă dorește cu adevărat să fie avansat în cadrul GRU. După răspunsul afirmativ se montau niște senzori pe piept, în felul acesta vedeau cum îți bate inima și dacă îți controlezi emoțiile, după care erai întrebat anumite lucruri. Banda mergea foarte ușor către iezerul de foc și nimeni nu avea idee dacă se oprește la câțiva centimetri de gura cuptorului sau ești aruncat de viu în foc. Instructorii GRU stabileau cine moare și cine trăiește. Daca treceai testul GRU, agentul promovat mergea într-o cameră separată, era fotografiat si poza era pusă alături de fotografile altor ofițeri GRU. Ast6fel agentul era cel mai bun dintre cei mai buni!
– În interiorul Diviziei “Umbre”, din cadrul Securității, existau trei direcții și doar Pleșiță știa cu ce se ocupa fiecare. Metodele de secretizare erau atât de drastice că nici măcar nu aveau voie să comunice între ei în afara sediului. Fiecare primea un nume pentru interior, niciodată nu știau cine este comandantul în realitate și cine mimează rolul de comandant.
– În 2009, înainte să moară Pleșiță, SRI-ul îi căuta cu limba scoasă dosarele fără să aibă habar că doar o singură “umbră”, știută doar de el, avea acces nelimitat la toata baza informativă a Diviziei Speciale.
– În noiembrie 1989, 50 de “umbre”, nucleul dur, sunt anunțate de ce urmează în România și-n cel mai mare secret sunt plasați lângă granița de vest și nimeni nu știe prin ce metode au părăsit țara.
– Pleșiță a mimat schizofrenia până în ultima clipă a vieții și printre ultimile cuvinte au fost: “Trădătorilor li se vor arde limbile din gură…”.
Trădarea de țară se plătește și în curând…”
Concluzii
Securiștii există printre noi fiindcă poporul român uită repede și lașitatea printre români depășește 95%.
Sursa: deveghepatriei.wordpress.com, nasul.tv, dindragoste.unica.ro,
voceavalcii.ro, criterii.ro, cnsas.ro
Nicolae Toma, Lugoj, 20 decembrie 1989, revoluție, adevăr, dezinformare, impostură, Editura Eubeea, Timișoara – 2015