Laszlo Borbely, fost secretar de stat, ministru delegat sau ministru plin, după caz, în Guvernele Ciorbea, Vasile, Isărescu, Tăriceanu, Boc şi Ungureanu, este unul dintre cei mai influenţi lideri udemerişti.Este, potrivit dezvăluirilor şi anchetelor din presa centrală şi locală, printre cei mai corupţi udemerişti, alături de „celebrul” defrişator de păduri, Attila Verestoy. Duplicitar, avid de bani, apropiat de mafia pesedistă, dar şi de cea pedelistă, Borbely a fost implicat de-a lungul anilor în numeroase scandaluri de corupţie. A vizat deschis Ministerul Mediului şi pe cel al Lucrărilor Publice, derulând din fruntea acestora, afaceri mai mult decât profitabile pentru buzunarele sale şi ale găştii de profitori din jurul său.
Poziţionat excelent în toate centrele de putere care au condus UDMR, Borbely şi-a exercitat din plin influenţa politică, demnităţile ocupate în conducerea Parlamentului, dar şi prezenţa constantă în numeroase guverne postdecembriste, fiind deja de notorietate. Ca şi obsesia sa pentru afaceri şi bani publici.
Trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii
Fostul ministru al Mediului a fost acuzat de DNA că şi-ar fi vândut influenţa unei firme în schimbul amenajării propriei locuinţe. Concret, Laszlo Borbely şi-ar fi amenajat un apartament pe cheltuiala unei controversate firme din Negreşti Oaş, facilitând în schimb contracte încheiate de aceasta cu Administraţia Naţională „Apele Române”. Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea al DNA au început, de altfel, urmărirea penală a împotriva lui Szabolcs Szepessy, consilier personal al ministrului Mediului pe atunci, Laszlo Borbely, şi a unui penal om de afaceri, cel ce este cunoscut ca unul dintre vârfurile de lance ale mafiei energiei din Negreşti Oaş, Ioan Ciocan, pentru cumpărare de influenţă.
Intermediarul lui Borbely în această afacere ar fi fost unul dintre consilierii săi, Szepeszy Szabolocs, descris ca fiind cureaua de transmisie între ministru și omul de afaceri sătmărean. Suspect, deşi împotriva celor doi s-a dispus, imediat, începerea urmăririi penale pentru cumpărare de influență, respectiv complicitate la cumpărarea de influență, apele din jurul ministrului s-au liniștit. Şi asta în ciuda faptului că ancheta procurorilor DNA a scos la iveală informații surprinzătoare, fiind extrem de ciudat că, până astăzi, ele nu s-au concretizat într-un rechizitoriu la adresa celui care și-a vândut influența într-un mod atât de flagrant. Asta deoarece beneficiar și autor real al infracțiunilor grave reținute sau acoperite în acest caz este chiar ministrul Laszlo Borbely. Acest lucru rezultă inclusiv din declarațiile depuse la dosarul 35/P/2011, instrumentat de Serviciul Teritorial Oradea al DNA, dosar în care martorii audiați se contrazic între ei acuzându-l direct pe ministrul Laszlo Borbely de trafic de influenţă, spălare de bani și fals în înscrisuri oficiale.
Dar să o luăm cu începutul… Ilie Gheorghe, administratorul blocului în care ministrul Mediului, Laszlo Borbely, ar deţine un aparatament pe numele unei rude, Maria Vincze, susţine că Borbely, pe atunci ministru, a venit personal în mai multe rânduri să verifice stadiul lucrărilor.
„L-am văzut de cel puţin trei ori pe ministrul Borbely pe aici în cele aproape două luni cât au durat lucrările de reamenajare ale apartamentului. Toate materialele au fost aduse cu camionul de la Satu-Mare. Era o gălăgie de nedescris”, a susţinut Ilie Gheorghe. Procurorii DNA au efectuat, de altfel, ample percheziţii la apartamentul situat pe Calea Victoriei din Capitală, locuinţă renovată, aşa cum am mai spus, de firma Lescaci Com SRL Negreşti Oaş.
Protectorul celebrei firme Lescaci Com SRL din Negreşti Oaş
Conform DNA, în cursul anului 2011, Ioan Ciocan, în calitate de reprezentant legal al firmei Lescaci Com SRL Negreşti Oaş, prin intermediul lui Szepessy Szabolcs, consilierul personal al ministrului Mediului, ar fi cumpărat influenţa lui Laszlo Borbely, prin amenajarea unui apartament al ministrului, lucrări în valoare de aproximativ 20.000 euro, pe cheltuiala societăţii sale. Administratorul firmei, Ioan Ciocan, este ginerele lui Gheorghe Ciocan, liderul PSD Satu Mare, ales deputat în 2008. Gheorghe Ciocan a fost prefect şi preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare. Firma a fost în vizorul Curţii de Conturi în 2009, dar, suspect, ministrul Borbely a intervenit pentru ca această firmă să iasă cu bine din aceste controale.
Legătura dintre Borbely şi clanul Ciocan era de notorietate pentru toţi cei din Ministerul Mediului şi nu numai care ştiau că lucrările pentru “celebra” firmă din Negreşti Oaş erau acordate, de fiecare dată “cu dedicaţie”.
De altfel, procurorii DNA de la Oradea au început, încă din 2009, cercetarea penală împotriva lui Ioan Ciocan, unic asociat al firmei Lescaci Com SRL din Negreşti Oaş, companie care a primit nu mai puţin de18 lucrări de la “Apele Române” câştigate de firmă în timpul mandatului de la Mediu al lui Laszlo Borbely. Firma lui Ciocan zis “Noni” a devenit o prezenţă constantă la inundaţii, obţinând contracte de zeci de milioane de euro. Ani la rândul, această firmă a câştigat lucrări cu încredinţare directă de la Apele Române, instituţie subordonată Ministerului Mediului.
Concret, înainte de venirea lui Borbely la Mediu, firma negreșteană Lescaci adunase contracte în valoare de 1,2 milioane euro din bani publici. Odată cu numirea lui Borbely la cârma ministerului, valoarea contractelor cu statul a crescut la 20 de milioane de euro în doi ani. Doar ultimul contract primit de la Apele Române, semnat pe la începutul lui 2012, a adus un milion de euro în bugetul societății. Lescaci urma să construiască mai multe poldere de-a lungul râului Bahlui, în Moldova.
Curat amnezie
Cu un tupeu fantastic, Borbely a omis să îşi treacă în declaraţia de avere “celebrul”apartament din Bucureşti, achiziţionat împreună cu soţia dar trecut pe numele cuscrei sale, Maria Vincze, precum şi vânzarea unei case din Târgu Mureş, cu tot cu teren, în valoare de 30.000 de euro, către Anton Molnar, om de afaceri. Curat amnezie! Mai ales că cuscra ministrului Mediului a recunoscut în faţa procurorilor anticorupţie că locuinţa a fost plătită de soţii Borbely, ea nedispunând de suma de 80.000 de euro cât a costat apartamentul conform actelor întocmite la notar.
Demisie din Guvernul MRU, dar apărat de senatori!
Deşi obligat de premierul Ungureanu să demisioneze, Borbely a continuat să pozeze, cu un tupeu fantastic, în victimă. De altfel, colegii din Senat au refuzat să îi ridice imunitatea, apelând la tot felul de tertipuri. Ajuns la acea dată în plenul Camerei Deputaţilor, Borbely a “scăpat” de urmărirea penală după ce şedinţa a fost suspendată din lipsă de cvorum.
Procurorii anticoruptie nu au renunţat si au depus o noua cerere, dar Borbely a “scapat” pentru a doua oară după ce atât Comisia juridică, cât şi plenul Camerei Deputaţilor au respins cererea de ridicare a imunităţii sale.
{gallery}borbely{/gallery}
Apropiat de Patriciu
Laszlo Borbely a fost numit de Patriciu în anul 2001, drept administrator al companiei Ecomaster- Servicii Ecologice SA, controlată de Rompetrol. În Ecomaster, Borbely i-a avut colegi pe Victor Babiuc şi pe parlamentarul liberal pe atunci, Radu Spiridon Cojocaru, implicat adânc în scandalul SAFI. Fiul lui Radu Spiridon Cojocaru, Alexandru, a fost numit de premierul Tăriceanu (partener şi el în afacerea SAFI), consilierul său personal, după care l-a desemnat administrator în Fondul Proprietatea.
Contestat de filialele UDMR pe motiv de corupţie
O petitie împotriva lui Borbely, semnată de mai mulţi membri UDMR din judeţul Harghita a fost lansată, cu doar câteva ore înainte de ultimul Congres UDMR, desfăşurat în acest an. În document sunt acuzaţii grave de corupţie aduse lui Borbely . Concret, în petiţia semnată de mai mulţi primari din Harghita se acuza corupţia din interiorul partidului şi se condamna atitudinea tolerantă a conducerii Semnatarii au solicitat conducerii UDMR să ia măsuri pentru ca imaginea Uniunii să nu fie asociată cu “imaginea coruptă a lui Borboly Csaba şi a grupului de hoţi pe care-l conduce”, în caz contrar urmând să facă publice multe alte activităţi ilicite pe care acesta le-ar fi derulat în ultimii ani.
Mai mult, în scrisoare se arăta că oamenii de afaceri din Harghita ar fi obligaţi să plătească comisioane de 10-15% din valoarea contractelor de lucrări pentru liderii UDMR. Bineînţeles, conducerea udemeristă a preferat să îl protejeze pe Borbely şi să tragă sforile pentru ca acesta să fie confirmat în funcţia de vicepreşedinte politic al Uniunii!
Borbely este cunoscut ca unul dintre liderii UDMR care bat constant, în ultimele luni, la poarta guvernării useliste, în tentativa disperată de a reintra în ecuaţia Puterii. Jocul la două capete este, însă, o caracteristică de necontestat pentru Borbely şi ceilalţi exponenţi ai găştii politice udemeriste.
Justiţia are datoria să ducă până la capăt ancheta în dosarele care îl vizează pe Borbely. NUP-ul, sub influenţă politică, nu este o soluţie. Rapoartele pe Justiţie privind România arată cu vârf şi îndesat acest lucru!
Sursa:
Sursa caricature: atelierulluilali.blogspot.com