SFINȚII MIHAIL ȘI GAVRIL

Spread the love

Loading

Autor: Mioara BACIU



Creștinii ortodocși sărbătoresc în data de 8 noiembrie, Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri, deci al tuturor cetelor îngerești care nu s-au despărțit de Dumnezeu.

Dacă Biblia prezintă în capitolul “Facerea” date despre geneza omului, despre apariția îngerilor, despre geneza “lumii nevăzute” nu aflăm date certe. Aflăm însă de la Dionisie Areopagitul (Părinte Apostolic, atenian, secolele I-II, convertit de Apostolul Pavel în Areopagul Atenei, conform bibliei, Faptele Apostolilor, 17: 34) că lumea îngerilor se împarte în nouă categorii, așezate în câte trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stăpâni; Începători, Arhangheli, Îngeri.

Nefiind ființe umane în trup, îngerii nu se căsătoresc, nu se înmulțesc, sunt, însă, nemuritori, iar rolul este de a-i ajută, de a-i motiva, de a-i susține pe oameni.

Etimologic, numele Mihail provine din limba ebraică și înseamnă „Cine este precum / asemenea lui Dumnezeu”.

Arhanghelul (care, conform dex înseamnă căpetenie a îngerilor cu rol de mare vestitor al tainelor lui Dumnezeu) Mihail este cunoscut în biblie cu îndemnul care a adunat și a unit toți îngerii (creîndu-se astfel soborul): Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a făcut. Că cine este ca Dumnezeu?

Arhanghelul Mihail este reprezentat în iconografie în costum de soldatpurtând în mână o suliţăo sabie de foc, cu vârful îndreptat spre pământ (semn că el pedepsește păcatul, fiind un înger care veghează la înfăptuirea dreptății dumnezeesti) sau o trompetă (în care va suna anunțând cea de-a două venire a lui Iisus pe Pământ).

Biblia ne prezintă fapte ale sale, precum: scoaterea din cuptor a celor trei tineri din Babilonsprijinirea lui Ghedeon (personaj biblic, erou și „Judecător” evreu antic, celebru prin victoria asupra Midianițilorîn luptamustrarea vrăjitorului Valaam (fiul lui Beor din Petor – oraş situat în partea de N a Mesopotamiei)eliberarea din închisoare a Sfântului Apostol Petru.

Așa cum rezultă din Biblie, la vremea Apocalipsei, la glasul trambitei Sfântului Arhanghel Mihail, morții  vor ieși din morminte pentru Judecata de apoi.

Se spune despre Arhanghelul Mihail că el este cel care ia sufletele oamenilor, stând la căpătâiul bolnavilor, dacă aceştia vor muri, sau la picioare,  dacă aceștia vor scăpa de boală şi vor continua să trăiască.

Înger al bunătății și milostivirii lui Dumnezeu, Sfântul Arhanghel Gavriil apare în iconografia ortodoxă purtând în mâna o floare de crin alb, ca simbol al bucuriei și binecuvântării.

Gavriil, care înseamnă în limba ebraică,  „bărbat-Dumnezeu, este cel care a vestit Sfinților Părinților Ioachim și Ana nașterea Maicii Domnului, a descoperit lui Zaharia nașterea Inaintemergatorului, l-a asigurat pe Iosif că pruncul Mariei este de la Duhul Sfânt, a călăuzit Sfânta Familie în Egipt și a adus vestea Învierii Domnului, femeilor mironosițe.

Sfinții Mihail și Gavril sunt consideraţi conducătorii cetelor de îngeri şi călăuzele sufletelor spre Rai.

Sărbătoarea care a fost, inițial, o aniversare anuală o prăznuire a sfinți­rii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol, datează din secolul V, devenind ulterior o sărbătoare comună a tuturor Sfinților Îngeri.

Numele care se sărbătoresc de Sfinții Ahangheli Mihail și Gavriil sunt: Mihai, Mihaela, Michaela, Mihail, Mihăiță, Mișu, Mihnea, Miță, Michi, Mihalache, Mihalcea, Gabriel, Gabriela, Găbiță, Gabi, Gavril, Gavrilă, Gavriil.

La mulți ani binecuvântați tuturor celor ce poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil!

 

Tagged: