Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații se va întruni marți, 5 mai, ora 14.00, pentru a solicita Serviciului Român de Informații un punct de vedere referitor la declarația Președintelui României din data de 28 aprilie 2020.
Deputat Marian Gheorghe Cucșa, vicepreședinte al Comisiei: Cred că este important să avem la Comisie un punct de vedere scris al Serviciului Român de Informații, însă îmi mențin opinia referitoare la necesitatea audierii conducerii Serviciului Român de Informații.
Trebuie respectate procedurile și regulamentele parlamentare, iar decizia privind audierea aparține plenului Comisiei, cu atât mai mult cu cât acest subiect este unul ce privește securitatea națională a României, în speță apărarea valorilor constituționale (art. 1 din Constituția României).”, precizează deputatul Marian Gheorghe Cucșa, vicepreședintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații.