FACIAS cere ministrului Finanţelor să spună ce măsuri se iau împotiva magistraţilor care au comis erori judiciare
Cât vor mai suporta românii să plătească erorile magistraților? Nu este corect ca un magistrat, fie el judecător sau procuror, să nu fie răspunzător dacă greșește cu voia sau fără voia lui. Răspunderea nu implică independența justiției, o apără, însă la noi justiția a ajuns injustiție. Întrebarea este cum scoatem banii pentru greșelile magistraților? Simplu, conform legii Ministerul Finanțelor Publice se îndreaptă împotriva vinovaților. Dar nu o face. Poate că până la urmă se va găsi cineva să-i scuture pe judecătorii și procurori care se cred deasupra legii. În acest context FACIAS a adresat mai multe întrebări ministrului Finanțelor Publice și așteptăm răspunsul. Suntem curioși ce scuze va găsi.
Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a cerut ministrului Finanţelor să spună ce măsuri a luat împotriva magistraţilor sau a persoanelor cu funcţii de răspundere care au comis erori judiciare.
În urma proceselor pierdute la CEDO, statul trebuie să plătească despăgubiri de peste 40 de milioane de euro românilor care au reclamat, în special, încălcarea dreptului la proprietate şi nerespectarea dreptului la un proces echitabil.
FACIAS cerut clarificări şi în legătură cu demersurile făcute de ministerul Finanţelor pentru a recupera cei 40 de milioane de euro.
Potrivit legii, statul se poate îndrepta împotriva magistraţilor care, cu rea-credinţă sau neglijenţă, sunt răspunzători pentru o eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii.
Sursa: antena3.ro
Amărâții ne dau nouă / lapte, carne, miere, ouă… Așa ar putea suna, în România, sloganul judecătorilor corupți de la țară… Dar, dacă în zona rurală avem arestări de judecători care-au luat șpagă miere, ouă și găini, pentru Dumnezeu știe ce găinării, la nivel înalt vorbim de sute de mii de euro. Când s-au întâmplat toate astea? Cum e posibil să trăim într-o țară membră UE, în anul 2014, și să discutăm despre un sistem corupt în totalitate? Oare de ce nu s-a întrebat nimeni până acum în ce fel se desfășoară procesele, în sălile de judecată? Privind, astăzi, imaginea de ansamblu a Justiției din România, putem afirma doar că somnul rațiunii a născut deja prea mulți monștri. Dar, în continuare, nu facem nimic. Rațiunea noastră doarme bine.
Aici se naște întrebarea: dacă Justiția este atât de coruptă, cum sunt cei condamnați de Justiția din România? Pentru că Justiția coruptă nu se rezumă la o șpagă pentru care-ar trebui să fie trași la răspundere niște magistrați. Înseamnă mult mai mult. Poate însemna că, „pentru liniștea noastră”, plătesc niște oameni nevinovați, deveniți victime ale sistemului corupt. Iar noi nu știm nimic despre acești oameni. Și nici nu vrem să aflăm. Deși am putea fi oricând în locul lor. Somn ușor!
Sursa: cronica-gaestiului.ro