În contextul în care viaţa este din ce în ce mai dinamică şi stresantă, iar timpul pare că se contracta, majoritatea dintre noi încercăm să găsim mici oaze de linişte şi pace, în care să ne reîncărcăm bateriile şi să o luăm de la capăt a doua zi. Unii aleg o plimbare pe malul mării pentru a vedea răsăritul de soare, alţii ascultă muzică, alţii conduc pe distanţe lungi, alţii practică yoga, fiecare dintre noi încercăm metode variate pentru a scăpa de presiunea care ne apasă şi de responsabilităţile crescânde ale vieţii de zi cu zi.
Cei mai mulţi dintre românii care practică yoga, au declarat că o fac pentru respiraţie, relaxare, ca tehnică antistress sau pentru flexibilitate, potrivit unui studiu realizat, în perioada 20 iunie – 14 iulie 2017, de PURNA Yoga Academy şi Plus Communication, pe un eşantion de 265 de persoane care au mers la cursuri sau sesiuni de yoga cel puţin o dată în viaţă.
Acelaşi studiu relevă faptul că peste 60% dintre respondenţi preferă să meargă la cursurile de yoga, seara, după job, iar 4 din 10 se trezesc mai devreme dimineaţa, înainte de a merge la serviciu, pentru a face meditaţie. Mai mult decât atât, majoritatea românilor (71%) practică yoga, în medie, între o zi şi trei zile pe săptămână. Pe lângă respiraţie, flexibilitate şi relaxare, românii urmează cursurile de yoga şi pentru creşterea capacităţii de concentrare, focalizare, atenţie şi eficacitate, pentru efectele spirituale, pentru durerile de spate, musculare sau pentru îmbunătăţirea vitalităţii.
Yoga dimineaţa, înainte de serviciu
Faţă de anii anteriori, numărul persoanelor care îşi doresc să înceapă dimineaţa cu practica yoga este în creştere, întrucât românii au început să îşi seteze un timp personal bine fixat. Acest tabiet le aduce energie şi o stare de bine, menite să îi ajute să depaşească sau să înfrunte mult mai relaxaţi, eficient şi cu efort mai mic, ceea ce ziua le aduce. Pentru ei, funcţionează perfect dictonul “ziua bună se cunoaşte de dimineaţă”. “Urmarea cursurilor de yoga dimineaţa aduce un set de avantaje, pe care românii au început să le conştientizeze, cum ar fi: evitarea apariţiei unor situaţii neprevăzute după serviciu, care îţi pot da planificările peste cap (o sedinţă care nu era în program, o situaţie de familie sau orice altceva de genul acesta). Este cu atât mai dorită o practică de dimineaţă, cu cât persoanele care au copii, adeseori îşi doresc un timp personal, serile fiind în majoritatea cazurilor, consacrate familiei”, declară profesorul de yoga acreditat internaţional, Dana Ţupa.
Yoga seara, după job
“Ca avantaje pentru o practică de seara, ar fi de luat în calcul relaxarea după o zi în care ai avut un ritm susţinut la birou, poate prea solicitant, şi îţi doreşti să te pregătești cu bine pentru o seară echilibrată împreună cu familia, printr-o stare de bine interioară, cu energie și relaxare. O practică de seară relaxantă ne poate aduce îmbunătățirea calitativă a somnului și o flexibilizare după orele de birou, în care stăm de cele mai multe ori, nemișcați în scaun, în față calculatorului”, declară profesorul de yoga Dana Ţupa, fondatorul PURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International USA.
De ce credeţi că românii practică yoga pentru respiraţie, relaxare, flexibilitate, mai mult decât focalizare?
Specialistul este de părere că, practicată dimineața sau seara, yoga are beneficiile ei, cumulând mișcarea ușoară a corpului, respirația, meditația și relaxarea. “Stresul cotidian afectează nivelul energetic, starea emoțională, rigidizarea corpului și apariția durerilor musculare și de articulații, de multe ori fiind asociate cu durerile de cap și scăderea randamentului la serviciu. Eliminând tensiunile din corp și rigiditatea, de cele mai multe ori, nivelul de concentrare și eficientizare a gândirii, cresc în mod automat, iar oameni simt acestea în mod organic. A nu te simți bine în propriul corp sau a avea un nivel de energie scăzut, nu ne poate ajuta prea mult atunci când avem proiecte de terminat la serviciu sau ne dorim o viață armonioasă de cuplu, de familie, ori cu noi înșine, căci se spune pe drept cuvânt: ceea ce este în afară, se află și înăuntru. Cu alte cuvinte, felul în care percepem lumea, decurge din ceea ce simțim interior”, explică profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa, fondatorul PURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International USA.
Dana Ţupa este Expert Yoga Teacher din România acreditat la Yoga Alliance International USA cu cea mai înalta calificare, E-RYT500. Este şi Fondatorul PURNA Yoga Academy, prima şcoală de yoga din România acreditată la acelaşi for internaţional, şcoală care a scos, în 2014, primii instructori yoga din România, acreditaţi internaţional. A participat la multiple cursuri yoga pe diferite ramuri (Hatha, Kriya, Kundalini, Pranayama, Yantra, Laya, Nidra Yoga), alături de profesori şi maeştri din România şi din străinătate (Thailanda, Elveţia, Italia, UK, India, Turcia). Este master NLP, a studiat Strategic Interventions, cu Tony Robbins şi Chloe Madanes. A urmat cursuri de Vipassana în Chiang Mai, Thailanda, participând şi la seminarii cu Dalai Lama în Elveţia şi India. A susţinut cursuri de yoga şi seminarii, atât în Romania, cât şi în Thailanda, cel mai de succes dintre ele, considerându-l a fi, Yoga Scopului, un mix de tehnici yoga foarte puternice, NLP, meditaţie şi vizualizare.
Persoană de contact
Dana Ţupa
Primul Expert Yoga Teacher din România acreditat de Yoga Alliance International USA cu cea mai înalta calificare, E-RYT500
Fondatorul PURNA Yoga Academy
Telefon: 0727.563.529
Email: info@purna.ro
Website: www.purna.ro
Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General
Plus Communication
0725.465.508