„SUNT O FEMEIE CU RĂDĂCINI – Noi avem cea mai lungă frontieră cu Serbia. Dincolo de frontieră sunt bănățenii noștri păstrători ai graiului bănățean, ai tradițiilor și obiceiurilor noastre” Am avut onoarea să am un dialog cu profesoara și publicista Maria Radu Novac din Reșița.

Spread the love

Loading

Interviu realizat de Maria ROGOBETE, Membru UZPR


O cunosc de mult timp pe minunata doamnă Maria Radu Novac, i-am simțit spiritul puternic, m-am bucurat și mă bucur în prezent de patriotismul din sufletul ei, trăim într-o lume în care puțini oameni au curajul să spună lucrurilor pe nume, ori această extraordinară doamnă mi-a insuflat încrederea în mine. Din partea părinților mei am primit cadou valorile care m-au ghidat încă din copilărie, iar astăzi, pe drumul vieții mele, am cunoscut oameni care se bazează pe integritate, perseverență, dragoste de neam și țară, adevăr, dar cel mai mult prin muncă. Stimata doamnă profesoară, jurnalistă, a dovedit prin toate activitățile sale cât de mult contează să îți ți linia vieții drept și convingător, să ai sâmburele de credință în suflet și omenescul în inimă, a dovedit că într-adevăr are rădăcini și aceste rădăcini sunt atât de puternice, sunt sănătoase și nemuritoare. Cum puțini oameni sunt sinceri, modești, solidari și iubitori, dialogul de mai jos cu doamna Maria Novac îmi spune că nu suntem pierduți, speranța trăiește în oameni și acești oameni sunt chiar în fața noastră, să-i apreciem și să-i îmbrățișăm!

Maria Rogobete: Bună ziua, doamna Maria Radu Novac.
Ce ne puteți spune despre locurile natale? De unde ați primit sâmburele de fericire, bucuria?

Maria Radu Novac: În primul rând, și ceea ce mă face fericită, este faptul că am rădăcini puternice în județul meu, păstrez casa părintească din Ticvaniu Mic și tot ceea ce aparține de ea.
Mai pot spune că sunt o persoană pragmatică, calitate care a făcut să fiu aleasă ca lider din primii ani de școală. 

Jurnalist: Îmi puteți spune, vă rog, cum erau oamenii după război?
Aveți amintiri legate de ceva special?

M.R.N.: Da. ”Claca”… pot spune despre felul cum oamenii din comunitate se ajutau între ei.
Părinții mei au ridicat o casă mare cu 3 apartamente și au adus „gragea” din pădure cu ajutorul sătenilor. Gragea este materialul lemnos ce se pune pe acoperiș. Cu o zi înainte ai mei au sacrificat o oaie, iar în timp ce bărbații erau la pădure, mama, ajutată de alte femei, au pregătit  bunătăți în ceaun, frumoase vremuri.

Jurnalist: Așa este, alte vremuri, aveți dreptate, îmi povestea bunica despre țăranii români care se ajutau între ei, chiar dacă erau obligați să facă clacă pe pământul stăpânului moșiei pentru lotul de pământ primit în folosință de acesta.

M.R.N.: Știi, dansurile noastre  sunt în ADN- ul meu ca și apa Carașului nostru. De mică am învățat hora de la Oravița, brâul, am recitat la serbări, am dansat. Mama m-a învățat cântecele patriotice.
”Mi-e dor de mult de Caraimanul/ În veci acoperit de nori…”
Ai mei au avut școală, mama a făcut după școala gimnazială, o școală de bune maniere și menaj la Oravița.

Jurnalist: Vă amintiți prima lucrare apreciată?

M.R.N.: Da. Eram în clasa a V-a la Ticvaniu Mare, profesoara de limba română ne-a cerut să  redactăm o compunere despre animalul nostru preferat. Eu am scris despre cățelul meu, Rexi, mi-l dăduse învățătoarea mea, era mic, mic, l-am băgat sub Clintus, o haină din piele de miel călduroasă. Profesoara mea de limba română a luat caietul meu și a citit compunerea în toate clasele. I-am dat numele după niște câini, ”Mexico și Tai”, dintr-un film pe care l- am văzut la gară. 

Jurnalist: Ce frumos! Spuneți-mi, erau vagoane amenajate special pentru proiecția filmelor?

M.R.N.: Toți copiii de pe stradă mergeam în grup, era un eveniment foarte important pentru noi și ne bucuram pentru filmele educative, filme care mi-au rămas în cutiuța cu amintiri pe care o port mereu cu mine.

Jurnalist: Am citit în revistele literare că ați fost eleva ilustrului om de cultură, Petru Oallde, ce îmi puteți spune?

M.R.N.: Eu sunt ultima generație  cu 7 clase la școală gimnazială, 11 clase la liceu și prima generație cu 4 ani la Universitate.
În clasa a VIII-a la Liceul din Grădinari, am avut norocul să fiu eleva profesorului de limba română Petru Oallde.

Jurnalist: Veniți de pe băncile Facultății de Filologie din Cluj.

M.R.N.: Da, așa este. Și am venit cu entuziasmul debutantului.
Profesorul nostru mi-a dat încredere în potențialul meu, am vorbit la întâlnirile cu scriitorii invitați la liceu, am scris, numele meu este în culegerile de obiceiuri ale locuitorilor din zona noastră, culegeri scoase de domnul profesor. La Bacalaureat am avut împreună cu celelalte licee din zona ”Centrul” la Oravița. Președinta de examen a ținut să mă cunoască, am avut cea mai bună lucrare dintre toți candidații, un 10 meritat pentru cele zece pagini despre contribuția lui Eminescu la dezvoltarea limbii și literaturii române.
Din păcate, tatăl meu a decedat; a fost  bolnav de cancer la gât iar eu am lucrat un an.

Jurnalist: Ați intrat la Facultatea de Filologie din Cluj în 1968, secția română – franceză, îmi spuneți vă rog câteva cuvinte despre această perioadă din viața dumneavoastră?

M.R.N.: Da, pot spune că am fost o studentă bursieră. Imediat am intrat într-un grup folcloric, unic pregătit de specialiști de la Institutul de etnografie și folclor, un grup care interpreta cântece vechi culese din zone ale Ardealului.
În anul III am publicat reportaje, interviuri, articole de fond în „Flamura” și în” Viața studențească”.
În Cluj erau în vremea aceea mulți bănățeni în cultură și în alte sectoare, personalități puțin cunoscute în județ, dar care și-au deschis sufletul și au vorbit despre ei în articolele pe care le trimiteam la ziarul local.
Profesorul Petru Oallde, încântat de tot ceea ce ajungea acasă m-a trimis la scriitorul Pavel Bellu, originar de la noi, de lângă Oravița, familie care m-a primit cu brațele deschise și cu tot sufletul.
Clujul anilor 70 era un oraș înfloritor, frecventam opera, teatru, concerte de orgă, era ”Cafeneaua Scriitorilor”, timpuri excelente.
Donna, așa cum îi spuneam eu soției scriitorului, m-a introdus în atelierele marilor artiști plastici la modă.
Am publicat interviul lui Pavel Bellu despre „Estetica lui Romul Ladea”, sculptor originar din comuna mea.

Jurnalist: Am citit în revista” Reflex” articolul semnat de dumneavoastră doamnă Maria Radu Novac, despre întâlnirea dvs. cu familia scriitorului Pavel Bellu și soția lui, Viana Șerban, oameni de mare calitate care v-au deschis ușa casei și a sufletului. Îmi puteți povesti, vă rog?

M.R.N.: În 1972, scriitorul și soția lui aveau publicate mai multe volume de poezii. Romanele lui Tata Pavel cum îi ziceam eu sunt proză poetică.
Am descoperit în ” Focul rece” familia de patrioți, Mocioni, o mare familie de aromâni luptătoare pentru drepturile românilor în timpul imperiului dualist, luptă plătită cu viața de mulți dintre membrii familiei. Am aprofundat cercetările despre neamul Mocioni, am scris articolul „Tristețea castelului Mocioni din Vlaicovăț”, castel de mare valoare istorică, lăsat  în paragină. 

Jurnalist: Adevărat, castelul Mocioni din Vlaicovăț este lăsat în paragină, trist!

M.R.N.: Articolul meu a fost  publicat în Serbia prin grija omului de cultură de origine română, Lucian Marina, președintele Societății de limba română din Voivodina. 

Jurnalist: Ați publicat reportaje, articole de fond și interviuri despre minele  și minerii din Moldova Nouă.

M.R.N.: În anul 1972, orașul Moldova Nouă era în continuă dezvoltare și mulți oameni din zonele sărace veneau să lucreze.
Am profitat de ultima mea vacanță ca studentă, înaintea prezentării la catedră la Reșița, am venit din Cluj ca profesor titular și am plecat să scriu despre minele și minerii din Moldova Nouă. 
A fost o experiență unică, eram și eu o tânără avidă de cunoaștere, mă fascinau minele, minerii și salinele.
Oameni de mare omenie, mă așteptau la intrarea în mina Florimunda, mi-au dat costum de protecție. Am coborât în mină  pe suitor, au fost momente emoționante. M-au condus și la flotație. Totul este acum în ruină.
Am realizat interviu cu inginera minieră Maria Tismănaru, „Adâncurile, fie ele cât de adânci, nu mă sperie”.
Le caut și le introduc în viitoarea mea carte de interviuri. Renumită era atunci brigada lui Dragoș  Derevleanu.

Jurnalist: Articolele dvs. sunt publicate de reviste scoase de comunitățile românești din Canada, Serbia etc.

M.R.N.: Există români plecați de mult, dar care duc dorul țării. 
Am scris în Canada despre „Regele cristalelor”, despre Teatrul „Mihai Eminescu” din Oravița și alte subiecte. Redacția mi-a trimis revistele.

Jurnalist: Serbia???

M.R.N.: Știți că noi avem cea mai lungă frontieră cu Serbia; dincolo de frontieră sunt bănățenii noștri păstrători ai graiului bănățean, ai tradițiilor și obiceiurilor noastre.
Scriu cu sufletul la mai multe publicații din Banatul istoric.

Jurnalist: Se vede că scrieți cu sufletul și pentru asta vă apreciez mult. Să rămânem la legăturile dvs. cu comunitatea română din Banatul istoric.

M.R.N.: Răspund cu începutul:
Am dezvoltat acțiuni cu ei din 2006 când m-am implicat la o întâlnire în cadrul proiectului „Întoarcere la rădăcini” .
Am fost ajutată de școala mea în primul rând pentru că au venit copii de la secția română din Torac din asociația „Folomoc” a doamnei Mariana Lelea. 
Orchestra „Lira” a concertat pe scena sălii ”Lira” din Reșița.
Au venit mulți scriitori care scriu în graiul bănățean. 
Eu am fost invitată cu elevii mei de Paște ca să cunoaștem obiceiurile lor păstrate cu sfințenie, ca și graiul și costumele populare…
Am publicat eu în „Tibiscus” și în „Floare de latinitate”, dar a scris și poetul Ionel Stoiț de care mă leagă o prietenie sinceră. 
La pensie, în calitatea mea de președintă a Comisiei de femei de la Liga județeană a pensionarilor, am primit invitația domnului Daniel Răduț de a merge la ei, la Sân Ianăș/ Barice, în 2020,la „Sărbătoarea  mărțișorului „.
De atunci am organizat activități comune pe mai multe planuri.

Jurnalist: Nu pot să nu vă întreb de perioada pandemiei, ați colaborat online?

M.R.N.: Nici pandemia nu a putut opri colaborarea noastră: colegele mele cadre didactice au trimis materiale online și au fost premiate.
Eu am inițiat două concursuri de creație literară și am promovat lucrările  participanților pe canalele de socializare.
De cealaltă parte a punții era Mariana Stratulat, directoarea Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova.
Primul concurs dedicat ”Dragobetelui”- Sărbătoarea iubirii la români, a arătat  copiii românilor din Serbia și intelectualii de origine română mulți școliți în România. 
Succesul primului concurs ne-a încurajat sa extindem concursul dedicat femeii, „Femeia – eterna poveste” în tot Banatul istoric, deci Ungaria, Serbia și România.
Din Ungaria a întrat în proiectul transfrontalier, doamna Eva Simon, redactor- șef la „Foaia românească” de la Jula.

Jurnalist: Sunteți implicată și în concursul de desene inițiat de Forumul German.

M.R.N.: Sunt membră veche și activă în cadrul Forumului German din Banatul de Munte. Am găsit înțelegere și ușa deschisă la președintele Forumului German, domnul Erwin Țigla, un om de omenie și de partaj care mi-a propus să reprezint legătura cu Forumului cu Serbia.
În urmă  cu 3 ani concursul „Cinste ție, copilărie”  a trecut granița și la copiii români din Serbia, cu tema” Banatul meu drag”.
Aceleași premii au primit copiii din județul nostru și cei din Banatul Sârbesc, premiați în 2021 la Vârșeț, în 2022 la Sân Mihai, iar anul acesta, de 1 Iunie ne-am deplasat la Plandiște. 
La festivitatea de premiere organizată în sala mare de cinema de la Casa de Cultură, o sală arhiplină, au venit români de pe tot spațiul Serbiei, excepțional!
Pe noi, cei trei din mica delegație, ne-a impresionat faptul că primarul comunei Pandiște a spus în cadrul festivității, public, că este pentru prima dată când ei sărbătoresc 1 Iunie, ce mai pot să zic… emoționant!

Jurnalist: A devenit o tradiție această sărbătoare de suflet, împreună cu românii din Banatul istoric, Ziua  Banatului.

M.R.N.: Știm cu toții că, la 21 iulie 1718, s-a semnat Pacea de la Pojarevat, în Serbia de Nord, pe Morava, între Imperiul Habsburgic și Imperiul  Otoman.
În istorie este cunoscută ca ”Pacea de la Passarovitz”.
Anul acesta, 2023 este al treilea an al sărbătoririi „Zilei Banatului”; în anii precedenți am organizat la Reșița, la Biblioteca Germană,  cu mulți invitați din instituțiile județului.
Anul acesta am fost invitați noi la Casa de Presă și Editură din Panciova.

Jurnalist: Colaborați la „Săptămânalul  Libertatea”, ziarul românilor din Serbia, vă urmăresc pe rețelele de socializare și din acest punct de vedere vă felicit!

M.R.N.: Pot spune că am trimis zeci de articole, interviuri cu personalități, reportaje pentru „Universul femeii”, pentru ” Omul și natura”, etc.
Am publicat și în ziare bilingve, româno-sârbe, în revista „Logos” a Societății de Limba Română  din Voivodina.

Jurnalist: Despre reportajul de călătorie ce puteți să ne spuneți?

M.R.N.: Trebuie să merg cu mulți ani în urmă… Aveam vreo 15 ani atunci, profesorul Petru Oallde mi-a dat sarcina de a fi instructor al copiilor din satul natal. Am început cu drumeții, excursii, ca profesoară și dirigintă organizam excursii săptămânale. Apoi, ca președintă la Ligă, pot vorbi de sute de excursii colective, private, croaziere pe mările  continentului. Revista „Practic idei” avea  pagini pentru călătorii. Redacția m-a premiat pentru cel mai bun reportaj despre Paris, cel mai bun reportaj despre Franța  și multe altele… Să știți că am cunoscut oameni de mare calitate prin intermediul revistei, oameni cu care țin legătură și acum.

Jurnalist: De mare impact și originalitate este proiectul inițiat de dvs, „Întoarcere la rădăcini”.

M.R.N.: Ce reprezintă rădăcinile…știm cu toții. Nu este o noutate că am în neamul meu artiști; nepoata cea mică, Ana, a terminat arhitectura, dar trăiește din pictură. Am scris despre artiștii plastici de la Reșița, am organizat expoziții de pictură împreună. Mi-am propus să aduc la Reșița personalități originare din  județul nostru ca să-și prezinte realizările și să revină acasă. Anul trecut am inițiat expoziția pictoriței Gabriela Oprea, născută la Steierdorf, cu mulți invitați, chiar din Germania și Anina natală. Am scris despre ea în revista „Revoluționarul” lui Nicolae Toma la Timișoara. De la expoziție, drumul ei și experiența s-au amplificat; voi avea un interviu proaspăt în „Arcadia” lui Mihai Chiper la Anina.

Jurnalist: Ați scris foarte mult despre artiștii reșițeni.

M.R.N.: În „Bocșa culturala” și în „Libertatea” din Serbia am publicat reportajul despre Livia Frunza, ”Doamna  culorilor la ceas aniversar”.
Fiecare artist plastic are maniera lui de lucru, aparține unui gen: Ovidiu Iovănel și Ioana Mihăescu pictează în acuarelă, Tatiana Tibru sculptează și face pictură naivă, am scris și despre arta textilă.
O admir pe tânără Maia Truțulescu și nu ratez vernisajul ei…

Jurnalist: Sunteți solicitată să trimiteți articole la reviste, cum puteți să faceți atât de multe lucruri?

M.R.N.: Regret că nu pot onora cererile colegilor; am rămas  să pregătesc un material despre poetul Gheorghe Azap pentru Anina, cerut de Mihai Chiper.
Sunt foarte exigentă, mă documentez mult și îmi redactez cu grijă întrebările pentru interviuri. Acum public la revistele: „Reflex” la Reșița, la „Theatrum civitatis” la Lugoj, „Arcadia” la Anina, „Confluente” la Oravita, „Logos” la Vârșet, am publicat în „Bocșa culturală”.
În Voivodina public în revista plurilingva „Logos”, reportaje despre obiective sârbești și interviuri.
La ziare trimit articole în Serbia la „Libertatea” de la Panciova și ” Tibiscus” de la Uzdin.
În țară scriu la” Revoluționarul” de la Timișoara.

Jurnalist: La ce cărți lucrați acum?

M. R.N.:  Vreau să-mi adun interviurile într-un volum, să scot o carte de reportaje și să termin romanul ”Tristețea nucului bătrân”, un roman autobiografic…
Jurnalist: Despre toate aceste proiecte, despre activitatea în spațiul francofon și dragostea dvs. pentru natură vom discuta în alt interviu.
Deocamdată, mii de mulțumiri pentru timpul acordat, mă bucur să vă am alături, vă doresc spor în tot ce faceți. Sunteți un om puternic, un om care respectă țara și frumusețile ei, un om prietenos și iubitor de cultură, dar cel mai important este că duceți mai departe obiceiurile și tradițiile poporului român, mult succes!

 

Tagged: