La Editura Waldpress din Timișoara (2021) a văzut lumina tiparului lucrarea TÂLCURI ABRUPTE, scrisă de lugojeanul Aurel Constantin Muntoiu, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Este o carte de învățătură pentru oricine o citește, deoarece “tâlcurile abrupte “, ale autorului sunt cugetări adânci ale unui om pasionat cercetător, cu studii de drept, inginerești și teologice.
Structura: La început este un moto amplu luat din Sf. Grigorie de Nasians. Momentul inițial este poezia “Iubește “ , care deschide cartea și e un îndemn la dragoste și rugăciune către Creator, urmat de Monologul lui Dumnezeu adresat nouă, care îi revine “ cititorului plăcerea și bucuria de a purcede la o meditație deosebită. “ p. 9. Formula de încheiere a acestui Monolog este: “Îți urez o zi bună! Al tău Tată, Dumnezeu. “ pp. 10-11.
Cartea de față cuprinde opt “tâlcuri “ cum le numește autorul, care se referă la modul cum trebuie să gândească un creștin în general și un creștin ortodox în special.
1. Despre bine și rău: Pune pe primul plan religiile “care au fost create și dezvoltate din dorința nestăvilită a ființei umane de a scăpa de răul ce îl găsim în existența universală “. p.12. Firea omenească este transformată de Domnul Iisus Hristos într-una nouă, fără păcat, astfel ca omul având în centru forța rugăciunii să pășească pe drumul mântuirii. p. 14. Concluzia e, că se ajunge la morala creștină prin care binele învinge răul.
2. Despre împlinirea creștinului: Pentru ca să ajungă la împlinire omul trebuie asociat cu un pom pe care-l vedem numai la exterior. Este insuficient. Așa cum avem imaginea rădăcinilor unui pom, care nu se văd, sau faptul că este alimentat cu sevă, tot așa și omul pentru a se împlini creștin trebuie să se întoarcă “la esență, la rădăcini, la momentul creației, când Adam și Eva trăiau în pace în grădina Edenului. “ pp. 23-24.
În primul rând omul trebuie să-și caute, dar să și găsească pacea, în interiorul său, dar și în interiorul său. Pentru aceasta trebuie să apeleze la propria inteligență. Totuși locul “unde trebuie realizată adevărata și profunda transformare a omului este în interiorul său. “ p. 24.
În al doilea rând realizarea și împlinirea creștinului se face când dispare frica de moarte, pentru că această temere de moarte “denaturează percepția relației dintre om, mediul înconjurător și Dumnezeu. “ p. 27.
În al treilea rțnd, morala creștină face legătura inițială a omului cu Dumnezeu. Omul nu trebuie să urmărească “o satisfacție de moment, unde primează sentimentele, poftele lumești, ci, însăși trăirea plenară în harul divin și viața divină. “ p.28.
În fine, nu în ultimul rând, pilda semănătorului, care aruncă sămânța pe ogor ce duce la împlinire. Ogorul este sufletul credinciosului, iar sămânța Cuvântul lui Dumnezeu. Acest proces de însămânțare ne învață să aprofundăm învățătura creștină.
3. Despre păcat: Cuvântul păcat este un substantiv de genul neutru, fiind o încălcare a unei legi sau reguli pentru care omul este tentat să o facă cu voie sau fără voie. Cu alte cuvinte prin păcat se greșește.
Autorul în cartea de față la tâlcul “Despre păcat “ înțelege refuzul conștient al omului”de a pune în valoare învățăturile divine. “ p.32. De aceea trebuie avut în vedere faptul că omul “când preferă păcatul contra celor sfinte se produce depărtarea dintre el și Dumnezeu… “ p.32.
Păcatul este complex și se extinde ca un rău în ființa umană ne spune autorul la pagina 33 și de aceea trebuie găsit adevărul și calea în drumul spre desăvârșire. Se amintește în carte de păcatul primordial prin care Adam și Eva realizând “diferența între bine și rău prin ascultare și neascultare “, influențați au săvârșit păcatul prin neascultare. Apoi se menționează crima prin care se suprimă viața. Acest păcat duce la distrugerea sufletului. p.41. Se mai întâlnesc păcate care pot fi iertate, sau altele care nu pot fi nici măcar scuzabile. p. 43.
Călăuza pentru a ne feri de păcate este în primul rând Sfânta Scriptură, unde găsim adevărul și calea spre desăvârșire. p.33. Apoi rugăciunea preotului la Sfânta Liturghie, care începe: Împărate ceresc, Mângâietorule… p. 35. Nu în ultimul rând învățăturile divine prin slujirea bisericii care ne face să fim plăcuți lui Dumnezeu, în a ne împăca cu semenii nostril, precum și cu noi înșine. În felul acesta pășim pe drumul spre mântuire, iar păcatele să ne fie iertate.
4. Fapte recunoscute a fi păcate: Păcatul îmbracă diferite forme și e reprezentat în multiple forme. p. 49. De aceea Domnul Iisus Hristos, când era țintuit pe cruce, rostește cuvintele: Tată iartă-i că nu știu ce fac. (Luca, 23, 34). Așa că omul trebuie să-și recunoască faptele pentru că are nevoie de iertare. p.50.
Trebuie să facem distincție între păcat și patimă ne spune autorul la pagina 55. Păcatul este o faptă raportată la Legea și voința lui Dumnezeu, având caracter juridic, iar patima se referă la firea umană și are un caracter ontologic.
5. Eforturi spre o trăire curată: La baza unei trăiri curate stă inima, de aceea noi trebuie s-o cercetăm cu atenție. Mai mult decăt atâta inima trebuie ocrotită.
Judecătorul suprem este Creatorul, toate depind de El. De aceea duhul nostru trebuie să se manifeste prin frica de Dumnezeu, pentru că El “ne arată ce este corect sau incorrect , ce este sau nu plăcut Lui, devenit un adevărat paznic raportat la poruncile Sale. “ p.61. Pentru a realiza toate aceste eforturi va trebui ca duhul sfânt să coboare în noi, să învieze duhul nostru primordial, în așa fel ca omul născându-se din nou în Dumnezeu, să devină fiu al Său prin har. pp. 63-64.
6. Despre o trăire mistică: Autorul ajunge la concluzia că trăirea mistică poate fi analizată sub două aspect: dogmatic și moral. p. 66.
Referitor la mister se spune că poate fi folosit în trei moduri: ca taină a lui Dumnezeu, ca înțeles ascuns, ca lucru care are acțiune ascunsă p.67, iar ortodoxismul îl definește: “Teologia mistică este știința îndumnezeirii omului. “ p. 72. (Citat luat din Nichifor Crainic, Cursrile de mistică, Editura Deisis, Sibiu, 2010.
7. Despre tămăduire în ortodoxie: Tămăduirea în concepția noastră ar fi “vindecare. “ Dar autorul vorbește de tămăduirea sufletului acelora care au păcate. De aceea încearcă să-i dea un sinonim și anume “trezvie „, adică “a fi trez. „p. 74. În continuare se spune că “termenul de trezvie semnifică o priveghere continua, ceea ce reprezintă un produs exclusiv care este o lucrare limpede a minții, ” iar “această trezvie, Sfinții Părinți o numesc isihie. “ p. 80. Deci concluzionând isihia este o cale de vindecare, tămăduire și-n același timp un mijloc de a-L cunoaște pe Dumnezeu. p. 86.
8. Rugăciunea, o cale a trăirii sufletești: Rugăciunea are un rol deosebit de important în viața omului, punându-se accent pe inimă. Sfântul Ioan Scărarul spune că vorbele către Dumnezeu nu se rostesc cu limba, ci cu simțămintele inimii. p.90. Așa că rugăciunea trebuie să fie un strigăt din inimă ca să fie primită de Dumnezeu.
În concluzie, Rugăciunea lui Iisus este o adevărată comoară spirituală. p.97.
La final este prezentată bibliografia care are la bază Biblia sau Sfânta Scriptură, Filocalia Românească, Învățătura de credință ortodoxă, Cursurile de mistică (Nichifor Crainic), Tâlcuiri la filocalie, precum și alte discursuri, lucrări și scrieri ale Sfinților Părinților nostri și nu numai.
Această lucrare este o carte de referință pentru orice credincios care dorește să ajungă la mântuire și să se tămăduiască prin rugăciune. Prin lectura cărții este ușor de observant că drumul spre iertare, spre Dumnezeu nu este greu dacă ținem seama de câteva reguli și sfaturi utile pe care le întâlnim în conținutul ei.
Timișoara la 15 GERAR 2022
Prof. Gheorghe Lungu