Thomas Parr a trăit 152 de ani și 9 luni în timpul domniei a zece monarhi și a fost înmormântat în Westminster Abbey din ordinul regelui Carol I.
La 15 noiembrie 1635, Thomas Parr a fost înmormântat în vechiul cimitir Westminster Abbey. Tradiția insistă că acest bărbat s-a născut în jurul anului 1482 sau 1483 și că a atins vârsta de 152 de ani. Longevitatea neobișnuită a lui Parr l-a făcut senzație, iar când a mers la Londra pentru a-l vizita pe rege spre sfârșitul vieții, Parr a fost practic înăbușit de mulțimea care încerca să-l atingă și să-l audă vorbind. Deși orice persoană rațională ar refuza să creadă că viața umană este capabilă de o astfel de viață, a fost acordată o anumită credință vieții lui Parr, deoarece corpul său a fost disecat la moartea sa de faimosul medic William Harvey, care, ca și alții din vremea, a acceptat vârsta lui Parr.
O dietă de brânză verde, ceapă, pâine grosieră, zară sau mild ale (cidru la ocazii speciale) și fumatul interzis l-au ținut pe Thomas sănătos. Rețeta lui pentru viață lungă era cunoscută a fi:
Păstrează-ți capul rece prin cumpătare și picioarele calde prin exerciții fizice. Scoală-te devreme, culcă-te curând și dacă vrei să te îngrași [prosper] ține ochii deschiși și gura închisă.
În 1635, Thomas Howard, Contele de Arundel, vizita una dintre moșiile sale din Shropshire și a auzit totul despre bărbatul incredibil cunoscut sub numele de „Bătrânul Parr”, despre care se spunea că avea 152 de ani. Contele a decis să-l ducă la Londra pentru a-l vedea pe regele Carol I , iar Thomas a părăsit Shropshire pentru a nu se mai întoarce niciodată. Călătoria a fost făcută în etape ușoare, deoarece Thomas era orb de douăzeci de ani, iar contele i-a oferit un bufon pentru distracția sa. A fost prezentat la Curte și văzându-l pe bătrânul Charles I l-am întrebat „Ai trăit mai mult decât alți bărbați. Ce ai făcut mai mult decât alți bărbați?”. Parr a răspuns „Sire, am făcut penitență când aveam o sută de ani”.
Thomas a fost tratat cu bunătate și mulțimile au venit să-l vadă. Portretul său a fost pictat și există o copie în Galeria Națională de Portret din Londra care îl arată cu ochi căprui închis, sprâncene albe, mustață și mustăți. Dar, după cum arată autopsia efectuată de eminentul medic Dr William Harvey, schimbarea dietei, cu vinuri bogate și poluarea orașului au fost prea mari pentru Old Parr și a murit în câteva săptămâni de la sosirea la Londra. . Regele a ordonat înmormântarea lui în mănăstire și mormântul său a fost arătat vizitatorilor de atunci.
Majoritatea a ceea ce istoricii știu despre viața lui Tom Parr provine din pamfletul lui John Taylor, publicat în anul morții lui Parr, intitulat „The old, old, very old man or the age and very long life of Thomas Parr”. Potrivit pamfletului, care este o biografie a lui Parr sub forma unui poem lung, Parr s-a născut în parohia Alberbury, în Shropshire, Anglia. La 17 ani, a plecat să lucreze ca fermier, iar optsprezece ani mai târziu și-a închiriat propria fermă. Această fermă a închiriat-o de la trei generații de proprietari, până la vârsta de 102 de ani, când a închiriat-o pe viață, ceea ce s-a dovedit a fi o afacere pentru proprietari, întrucât a mai trăit cincizeci de ani. Tarr a rămas burlac până la vârsta de 80 de ani, când s-a căsătorit cu prima sa soție, Jane Taylor. Împreună au avut doi copii, dar au murit în copilărie.
Pe când era încă căsătorit, Parr a avut o aventură cu o femeie pe nume Katherine Milton, care i-a născut un copil. La acea vreme, Parr avea 105 ani. Când a fost descoperit adulterul lui, a fost forțat să facă penitență la biserica parohială pentru că i-a fost necredincios soției sale. La zece ani de la moartea primei sale soții, Parr s-a căsătorit a doua oară. Parr avea atunci 122 de ani.
În 1635, când Parr avea 152 de ani, Thomas Howard, al 21-lea conte de Arundel, a mers să-l viziteze pe Parr la casa lui din Shropshire. Până atunci, faima lui Parr se răspândise în toată Anglia. Era un bătrân ofilit, cu barbă cenușie, orb de douăzeci de ani și incapabil să meargă singur. Contele bine-intenționat de Arundel l-a dus pe Parr la Londra pentru a-l întâlni pe regele Carol I. Când a fost prezentat la curte și l-am văzut pe bătrânul Charles, se presupune că l-am întrebat: „Ai trăit mai mult decât alți oameni. Ce ai făcut mai mult decât alți bărbați?”, la care Parr a răspuns: „Sire, am făcut penitență când aveam o sută de ani”.
Bătrânul Tom Parr a devenit peste noapte o celebritate printre nobilii din Londra. Și-a făcut portretul pictat de Peter Paul Rubens și Anthony van Dyck și a luat masa din cele mai bune mâncăruri și vinuri. Excesul de îngăduință gastronomică și schimbarea mediului în cele din urmă și-au luat tribut și Parr s-a îmbolnăvit grav la câteva săptămâni după sosirea sa. Când a murit la 13 noiembrie 1635, regele Carol I a cerut medicului său personal, Dr. William Harvey, să efectueze o autopsie lui Parr.
Medicul genial care a descoperit circulația sângelui l-a tăiat pe Parr și a raportat că toate organele sale interne sunt sănătoase, cu excepția unor semne de pneumonie în plămâni și a unei insuficiențe cardiace stângi. Harvey a concluzionat că Parr a murit de sufocare cauzată de pneumonie. De asemenea, a susținut că dacă Parr nu ar fi părăsit Shropshire și aerul pur și liniștit și dieta simplă, ar fi trăit mai mult.
Faptul că Harvey a acceptat longevitatea lui Parr a dat credință nemeritată a ceea ce este în esență o fabulă. În Human Longevity , publicat în 1837, autorul W.J. Thoms a făcut prima examinare critică a cazului lui Parr și nu a găsit nicio dovadă care să susțină niciunul dintre faptele reputate despre viața lui Parr. Thoms a argumentat că ar trebui găsită o urmă documentară a existenței omului dacă legendele sunt adevărate. Cu toate acestea, Thoms nu a găsit niciun registru de naștere sau documente de registru de botez care să stabilească data nașterii. De asemenea, nu a găsit nicio mențiune despre Parr în înregistrările diecezane din Shropshire, în special în Alberbury, unde se presupunea că ar fi avut loc celebra penitență.
Mulți istorici moderni cred că Tom Parr avea mai puțin de o sută de ani când a murit. Unii sugerează că înregistrările lui Parr au fost confundate cu cele ale bunicului său, punând moartea lui Parr la o vârstă mai rezonabilă între 70 și 100 de ani.
Există, de asemenea, o marcă de scotch în numele lui și un loc numit Old Parr în Marea Britanie.
Surse:
# Thomas Parr, Westminster Abbey
# William J. Ford, „Old Parr”, Bulletin of the History of Medicine
SURSA se poate citi AICI
SURSA se poate citi AICI