„Un adevăr spus pe jumătate, este tot o minciună!” – 22 iulie 1919 – O zi discutabilă pentru istoria Banatului

Spread the love

Loading

Autor: Ion Teca

Ziua când Banatul a primit, într-o explozie de bucurie, în uralele, cântecele și jocurile populare tradiționale, Armata Română, la ora 10.45, la Caransebeș, de către viitorul patriarh Miron Cristea, iar la ora 14.00, la Lugoj, oprind, la 12.10, pentru câteva minute, inclusiv, la Căvăran, urmând, câteva zile mai târziu, pe 3 august, în Timișoara.

Ieri, însă, am văzut câteva postări cu 21 iulie, mai nou promovata, ziua Banatului și, indiferent de motive, neadevărurile sunt, chiar, periculoase deoarece se alunecă pe o pantă delicată, a subtilității simbolistice și semantice.

Un proverb spune că „Un adevăr spus pe jumătate, este tot o minciună!”

Întreb, și eu, doar, a devenit cumva, atunci, Banatul liber, independent și autonom? S-a arborat, cumva, tricolorul românesc peste instituțiile zonei?

Ceea ce se promovează este, doar, jumătate de adevăr, dar este la fel de periculos ca un neadevăr, dacă nu este spus „in integrum”.

Consider că, nu întâmplătoare, este această opinie, lansându-se, doar, ideea că Banatul a scăpat atunci de turci. Da, așa este, a scăpat de turși!

Dar acesta e numai jumătate de adevăr.

Atunci, de fapt, a scăpat de unii cuceritori și a intrat sub alți asupritori.

Acesta-i adevărul!

Prin promovarea pseudoadevărului, se acceptă ideea de apartență a zonei la un drept care ar aparține urmașilor habsburgilor.

Binențeles că nu au nici un drept pentru că nu au deținut niciodată zona, antemergător momentului, cum de altfel, nici asupra Bucovinei, care au luat-o, cum s-ar spune, prin atenții oneroase, în 1775.

Iar, dacă Banatul a avut, ulterior, câteva facilități, s-au datorat liniștii sociale pe care și-o doreau stăpânii în zonă, pentru a putea să exploateze imensele bogății și resurse, în special din Munții Aninei și Oraviței.

Să nu mai aduc în discuție politica rasistă, de asanare socială, pe care au implementat-o cu anumite categorii sociale din Viena.

A promova această zi, ca fiind ziua Banatului, automat se diseminează, la nivel colectiv, niște neadevăruri istorice, și anume:

  1. se acceptă apartenența la ai doilea cuceritori, ca o apartenență „de jure”,

ceea ce nu corespunde adevărului istoric;

  1. se dezvoltă anumite nostalgii teritoriale până la Tisa și Dunăre, ceea ce, iarăși, nu corespunde adevărului istoric, deoarece Banatul ca regiune geografică are, într-adevăr, aceste granițe naturale sud-vestice, dar nu a avut niciodată granițe de sine stătătoare între aceste limite, iar ca preponderență demografică majoritară, nu intră în discuție. Și vorbesc de pe o hartă din 1915, editată de administrația de atunci. Într-adevăr, se putea duce mai la sud granița noastră, de acum, incluzând Biserica Albă, Vârșet și Becicherecul Mare (Azi Zrenianin), ținând cont de componența demografică, dar atât, în rest fiind, doar, promisiunile marilor puteri făcute lui Ionel Brătianu, că vom avea granița pe Dunăre, dacă vom intra în război alături de ei;
  2. și nu în ultimul rând, se hrănește un sentiment secesionist, foarte periculos, promovându-se, chiar, la nivelul simbolisticii, un drapel (păi, ce pretenții să mai ai de la secui?)

Da, frați români, toți suntem nemulțumiți de această politică antinațională, distrugătoare, din democrație, a Bucureștiului, dar să nu uităm, aparținând unei entități statale unde limba oficială este alta decât a mamei tale, vei fi tratat ca până în 1918. Doamne, și cât s-a mai luptat Braniște pentru identitatea noastră!

Nu vreau să expun versurile măritului Eminescu despre cei care-și îndrăgesc străinii, din poezia manifest „Doina”, redau, doar, succint răspunsul miilor de români bănățèni, care s-au adunat în 31.10.1918, în Piața Libertățîi din Timișoara, prin glasul marelui patriot Aurel Cosma, președintele Consiliului Militar Național Român, ca răspuns la declararea Republicii Bănățene: „Noi românii nu putem urma aceactă cale … De astăzi înainte s-au rupt pentru totdeauna lanțurile robiei națiunii române!”

Închei cu cuvintele unui prieten ucrainian-rutean, care spune că „Dumnezeu e Tatăl, iar Pământul unde te-ai născut este mama ta, iar dacă Dumnezeu voia să te naști în altă parte, așa se întâmpla!”

Deci, nu-ți huli părinții: nici cei naturali nici cei spirituali și să iubim ce ne-a dăruit Dumnezeu, mama noastră, adică pământul unde ne-am născut și să nu uităm că, singurul drapel pe care trebuie să îl poarte în inimă românii, are culorile Roșu, Galben și Albastru!

Trăiască România!

Trăiască românii bănățeni!

Trăiască toți românii de pretutindeni!

 

 

 

Tagged: