Autor: Maria Radu Novac
Duminică, 27 aprilie 2025, comunitatea greco-catolică din Reșița a organizat un eveniment de o profundă semnificație spirituală și istorică: dezvelirea și binecuvântarea bustului Fericitului Episcop Martir Valeriu Traian Frențiu. Ceremonia a avut loc în fostul Parc Cărășana, redenumit „Parcul Episcop Martir Valeriu Traian Frențiu”, în cinstea acestei figuri emblematice a Bisericii Române Unite cu Roma – Biserica Greco Catolică.
În perioada comunistă Biserica Greco Catolică a fost interzisă. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, decretul dat de comuniști, privind interzicerea acestui cult, a fost abrogat și Biserica Română Unită cu Roma – Greco-Catolică recunoscută a fost repusă în drepturi.
La data de 11 aprilie 2012 este amplasat bustul Episcopului Martir în curtea Bisericii greco-catolice, bust realizat cu sprijinul financiar al Episcopiilor din Oradea și Lugoj.
În ziua de 4 februarie 2019 Consiliul judetean Caras- Severin a rebilitat memoria Episcopului Martir Valeriu Traian Frențiu, care a primit titlul de ,,cetățean de onoare” post mortem.
Vineri, 25 aprilie 2025, la Biblioteca „Alexander Tietz” din Reșița a fost lansată cartea ,,Episcopul MARTIR Dr. Valeriu Traian Frențiu
Arhiereul de fier din Cetatea de foc – 150 de ani de la naștere
1875-2025”.
În ziua de 27 aprilie 2025, credincioșii greco-catolici din Reșița și primarul însoțit de oficialități, au participat, la ora 10, la Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de P.S Ioan, Episcop de Lugoj, la Biserica Greco-catolică din Govândari.
La ora 12 a fost dezvelit bustul Episcopului Martir în parcul care-i poartă numele.
Lucrarea a fost realizată de artistul plastic Eugen Petri și a fost finanțată de Primăria Reșița.
Valeriu Traian Frențiu s-a născut 25 aprilie 1875 la Reșița, Austro-Ungaria și a decedat, ucis de comuniști, la 11 iulie 1952, la Sighetu Marmației, Maramureș, România.
Părinții săi: tatăl, Ioachim Frențiu și mama, Rozalia Frențiu, născută Demeter l-au crescut cu dragoste de Dumnezeu. Ioachim a fost administrator parohial în Hususău (Valea Lungă), iar în 1865-1900 a fost paroh al Bisericii „Învierea Domnului” din Reșița (în prezent Biserica „Sf. Iosif cel Nou” din Reșița).
După școala generală a urmat Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, iar teologia la Universitatea din Budapesta. După ce a fost hirotonit ca preot celib, la 20 septembrie 1898, a obținut o bursă pentru a studia la Viena, la Institutul „Sfântul Augustin”, unde a rămas până în 1902, când și-a susținut doctoratul în teologie.
Între 1902-1904 a ocupat funcția de vice notar consistorial și arhivar diecezan în Lugoj, iar între 1904-1912 pe cea de paroh și protopop în Orăștie. La începutul anului 1912 a fost numit vicar foraneu al Hațegului.
Pentru activitatea depusă și pentru notorietatea câștigată în rândul credincioșilor, la 4 noiembrie 1912 a fost numit episcop al Eparhiei Lugojului. Sfințirea sa a avut loc în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, în 14 ianuarie 1913, prin participarea mitropolitului Victor Mihaly de Apșa și a episcopilor Demetriu Radu de la Oradea Marea și Vasile Hossu de la Gherla.
La 25 februarie 1922 episcopul Valeriu Traian Frențiu a fost transferat la Episcopia de Oradea Mare, fiind instalat la 3 mai 1922, cu participarea unui mare număr de preoți și laici.
În 1926 Guvernul român i-a acordat distincțiile de „Mare ofițer al Ordinului Coroanei României” și „Răsplata muncii pentru biserică”.
A sprijinit material două publicații: ziarul Vestitorul, care a apărut la Oradea din 1925 până în 1948, precum și „Observatorul” la Beiuș, între 1928 și 1934.
După decesul mitropolitului Alexandru Nicolescu în 1941, episcopul Valeriu Traian Frențiu a fost mutat în funcția de administrator apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș, păstorind aici pe toată perioada războiului, lăsându-l la Oradea în calitate de episcop auxiliar pe Ioan Suciu. În 1947 a revenit la Eparhia de Oradea Mare.
A fost arestat pe 28 octombrie 1948 la Oradea și dus la sediul Ministerului de Interne din București. În data de 31 octombrie 1948 a fost transferat de acolo la vila patriarhală de la Dragoslavele, transformată în lagăr pentru episcopii greco-catolici. Acolo a fost vizitat de mai multe ori de patriarhul Iustinian Marina, însoțit de episcopul vicar Teoctist Arăpașu. În februarie 1949, în urma refuzului repetat de a trece la Biserica Ortodoxă Română, a fost dus la Mănăstirea Căldărușani. Acolo l-a consacrat episcop, în clandestinitate, pe Ioan Cherteș, în noaptea de Crăciun a anului 1949.
În 1950 a ajuns în Închisoarea Sighet, unde a murit în data de 11 iulie 1952. Asemenea celorlalți deținuți morți la Sighet, a fost înhumat într-o noapte, fără sicriu, într-o groapă comună de pe malul Izei. Mormântul a fost nivelat pentru a nu se mai cunoaște locul înhumării.
Nu a fost judecat și nu a avut condamnare.
În data de 19 martie 2019 papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici români Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, „uciși din ură față de credință în diverse locuri din România între 1950 și 1970”, deschizând calea pentru beatificarea lor.