Un judecător din Consiliul Superior al Magistraturii a fost pus sub acuzare

Spread the love

Loading

jude_neacsuNimeni nu e mai presus de lege! Această prevedere constituţională trebuie să fie valabilă în mod egal pentru  toţi cetăţeni. Şi nu e drept ca pentru delicte de încălcare a legii să aibă imunitate judecătorii, procurorii, parlamentarii şi preşedintele. Imunitatea poate fi înţeleasă ca o prevedere legală de favorizare a infractorului. Toate procesele pierdute la CEDO, din cauza unor abuzuri ale unor judecători le-a plătit România, adică fiecare cetăţean a scos bani din buzunar pentru greşelile lor. Şi cred că nu e drept şi că ar fi fost normal ca judecătorii să plătească cu averea lor pentru că au încălcat legea. Ei sunt puşi să o apere şi nu să o încalce. Dacă Justiţia era aşa cum trebuie nu ar mai fi făcut abuzuri Traian Băsescu, nici măcar nu ar fi ajuns preşedinte, având atâtea dosare penale şi fiind suspect la atâtea hoţii naţionale, flota, case de la stat etc.

Un judecător din cadrul CSM a intrat în atenţia procurorilor DNA în legătură cu unele deconturi depuse ilegal, benzină, bani încasaţi pentru  deplasări pe care judecătorul nu le-ar fi făcut  la instanţe din ţară, precum şi de pontări la serviciu în zilele în care ar fi lipsit. Prejudiciul ar fi de circa 50.000 de lei. Precizăm că indemnizaţia lunară a lui Neacşu ca membru CSM este de circa 20.000 de lei lunar.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au confirmat, printr-un comunicat sec,  „urmărirea penală faţă NEACŞU ADRIAN-TONI, judecător, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art 132 din Legea 78/2000, fals intelectual şi uz de fals, toate în formă continuată.

Acelaşi judecător mai este cercetat de Agenţia Naţională de Integritate pentru conflict de interese deoarece şi-a arogat încasarea drepturilor de autor pentru Programul Jurindex prin care sunt publicate hotărari judecătoreşti. În calitate de preşedinte al Tribunalului Vrancea, Adrian Neacşu a pus în aplicare, în 2009 (cu aprobarea componenţei CSM de atunci),  un program pe Internet – Jurindex- prin care a publicat hotărari judecătoresti din toată ţara, fapt lăudabil.

Ulterior, însă, după accederea în CSM, mandat început în ianuarie 2011, judecătorul Adrian Neacşu şi-ar fi aprobat şi  ar fi încasat drepturi de autor,  împreună cu alte persoane constituite în societate comercială. Legea interzice magistraţilor relaţii comerciale cu societăţi comerciale. În plus, multi judecători afirmă că nu se pot încasa drepturi de autor pe hotărari judecătoreşti intocmite de alţi judecători, iar elaborarea unei hotărari judecătoreşti se face  în cadrul profesiei de magistrat  pentru care sunt plătiţi. DNA a ridicat documente de la Consiliul Superior al Magistraturii în urmă cu aproape o săptămană. De asemenea, i s-a sigilat şi ridicat computerul de la CSM, care însă nu poate fi accesat de procurori fără mandat de percheziţie. Fapt lăudabil că un judecător a ajuns în vizorul DNA, dar procurorii acestei instituţii iarăşi alunecă pe lângă lege. Au confiscat documente de la o instituţie publică fără a cere mandat de percheziţie. Luându-le fără mandat, în faţa instanţei judecătorul va scăpa, invocând alterarea şi fabricarea probelor.

Dar aşa e la noi. Una caldă şi 1000 reci.