Autor: prof. Violeta Bobocea, membru Liga Scriitorilor, membru Societatea Scriitorilor Români, membru UZPR
Omul se naște cu setea de frumos, de paradis. El caută cu o sete nestinsă toată viața frumosul. Poeta Ana Rusu caută picătura de frumos, de nemurire în arta cuvântului, în poezie.
Totul se metamorfozează în poezia încărcată de simboluri și semnificații a doamnei Ana Rusu. Poeta trăiește și iubește plenar viața: anotimpurile – toamna ruginie, colorată îi surâde, lanurile de grâu sunt mângâiate de soare, codrul cu frunza deasă o fascinează, vara cu dragostea ei pură, vremea teilor în floare, iar albul zăpezilor îi aduce speranță.
Poeta prețuiește viața, chiar dacă este schimbătoare, trecătoare: „Timpule, mai stai puțin!” Anii trec în zbor ca apa de izvor- remarcăm fragilitatea, efemeritatea vieții.
Ana Rusu iubește satul de altădată, rememorează copilăria „ca o floare de cais”, care a zburat precum un vis tainic, natura ocrotitoare, dar și răsăritul soarelui.
Poeta ar vrea să fie un râu de munte, fără griji, în brad o creangă sau o floare pe deal, o violină, pentru a cânta seară de seară.
Remarcăm în poezia Anei Rusu un puternic filon popular, păstrând astfel ceva din spiritualitatea noastră, în poeziile: ” Codrule cu frunza deasă”, ” Sunt româncă de la țară”, „Frunză verde de secară”.
Florile aduc bucurie și speranță în poezie- crizantemele sunt pline de viață, macii înfloresc pe luncă, liliacul cu flori de vis mângâie viața poetei.
Poeta se autodefinește în poezie: ” sunt un fulg ușor de nea”, ” un spic de boabe- ngreunat”, unul din copacii din pădure ce-a rezistat vântului, un fir delicat de păpădie sau o barcă ce se plimbă pe mare, înfruntând valurile, de fapt, valurile vieții.
Dorul rămâne o constantă în poezia Anei Rusu- de cel iubit, de copilărie, de mirosul frunzelor, de aroma gutuilor, de anii tinereții.
Poeta zâmbește anilor ce vin, dar și vieții:
„Cu amintiri pe galbenele frunze
Din pomul toamnei adunate,
Înaintez spre zările înalte
Cu zâmbetul mereu pe buze”.
Întâlnim în acest volum de versuri epitete, inversiuni, interogații retorice, cromatica, alternanța formelor verbale – prezentul etern- ” iubesc toamna”, perfectul compus- ” mi-ai văzut a mea copilărie”, imperfectul- ” o pasăre venea la mine”, conjunctivul prezent- ” să vii pe înserat”, ” să te cuprind cu dragoste”.
Descoperim în poezia Anei Rusu o adevărată călătorie poetică, încărcată de sublim, dar și de sensibilitate, o frumusețe neobișnuită dincolo de stihuri, deoarece poeta explorează adâncimi ale ființei umane și ne îndeamnă să reflectăm asupra vieții, asupra iubirii, dar și asupra trecerii timpului, să căutăm refugiul în frumos, în poezie, în stihuri.
În versurile Anei Rusu pline de vitalitate, de prospețime, descoperim o lume fascinantă, o lume în care se regăsește fiecare dintre noi, dincolo de cuvinte.