Autor: Mioara BACIU/UZPR
Ne-am cunoscut în preajma scriitorului Sterian Vicol. Care ne-a invitat în “arca” sa generoasă și solidă. Și de atunci, am avut prilejul de a ne întâlni des în viața culturală a Galațiului. Și pentru că mi s-a părut o personalitate complexă și care face din religie un act în sine, transpunându-l în practică, l-am invitat să ne spună mai mult decât am putut observa sau cunoaște din personalitatea, viața si activitatea domniei sale. Și iată ce am aflat:
Mioara Baciu: De unde provine Ionel Rusu, care-i sunt originile?
Ionel Rusu: Provin dintr-o familie simplă, de țărani, din comuna ștefaniană Umbrărești, cu origini sănătoase.
M.B.: Care sunt întâmplarile copilăriei și ale adolescenței, care v-au influențat viața, deciziile?
I.R.: Deși am studiat în perioada de apogeu a comunismului, în școlile laice, am avut un obiectiv constant de a deveni slujitor al Bisericii și al neamului. Chiar dacă îmi plăcea să mă joc, atât acasă cât și la școală, totuși am avut o înclinație nativă de a mă ocupa de lucruri serioase. De exemplu: lectură, rugăciunea particulară și publică (de la biserică), participarea la concursuri școlare (olimpiade). Chiar dacă nu au primat experiențele neplăcute în viață școlară, conștiința m-a făcut să înțeleg că fără muncă asiduă și seriozitate nu poți ajunge departe. Exemplul meu a fost oferit de către: părinții și bunicii mei, părintele duhovnic care păstorea biserica la care eram arondati, unii profesori care mi-au insuflat dragostea pentru carte, pentru studiu.
M.B.: Ce școli a urmat Ionel Rusu? Care au fost obiectivele, imboldurile, năzuințele sale?
I.R.: Școală gimnazială nr. 2 Sfântul Stelian din cumuna natală, prima treaptă de liceu la Liceul Spiru Haret nr. 1 din Tecuci (actualmente colegiu național), Seminarul teologic “Chesarie Episcopul” din Buzău, Facultatea de Teologie Ordodoxă “Iustinian Patriarhul” din București, Master în teologie în cadrul Universității București, Doctorat în teologie la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.
M.B.: De unde dorința de a deveni preot și când s-a materializat aceasta?
I.R.: Din lăuntru, din clasele primare, nu împins de cineva de la spate. La sfârșitul clasei a opta au venit niște reprezentanți de la liceul militar din Câmpulung ca să mă recruteze în sistem și din motivul că aș fi avut posibilități materiale reduse. Foarte elegant le-am refuzat propunerea, în cancelaria școlii, spunându-le că nu-mi place propunerea. Am fost hirotonit ca preot pe 6 aprilie 1997, de către IPS Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos, după ce, în prealabil, am lucrat în învățământ predând disciplina religie, în București și Galați.
M.B.: Când s-a realizat debutul dvs. în literatură?
I.R.: În 2017, înainte de Crăciun, cu volumul de poezii “Cădind miresme”, editura PRINTECH București, care a fost lansat în comuna natală Umbrărești, chiar la școala unde am absolvit opt clase. Cea mai mare parte a volumelor publicate (peste 10) au fost lansate la obârșie, cu gândul de recunoștință pentru toți cei care m-au sprijinit în devenirea mea.
M.B.: Ați avut mentori? Cine a avut un rol esențial în activitatea dvs literară?
I.R.: Cum să nu? Nu mă pot numi autodidact. Din experiența acumulată în Biserica și în școală, am considerat că orice învățăcel se simte bine pe lângă un îndrumător. Înainte de a apărea primul volum de poezie, m-am bucurat de sprijinul colegilor mei de la liceul “Costache Negri” din Galați, îndeosebi al doamnei Gavrilă Măndica, de sprijinul doamnei Elena Grigoraș de la Liceul tehnologic “Dumitru Motoc”, ambele, profesoare de limba română. În prefațarea și corectarea volumelor de poezii am fost ajutat de către poetul profesor universitar dr. Virgil Nistru Țigănuș, căruia îi datorez un respect aparte, precum și de către doamna Eleonora Stamate, membru marcant al Uniunii Scriitorilor din România.
M.B.: De unde dragostea pentru pentru scris și cum s-a materializat aceasta?
I.R.: Dragostea pentru scris a venit din școala teologică, unde am fondat binecunoscuta revistă a școlii intutulată “Muguri”.
M.B.: Ce anume vă inspiră și vă motivează să scrieți?
I.R.: Mă inspiră realitățile frumoase din viul vieții, trăite de mine: satul, școala, biserica, natura cu anotimpurile, evenimentele din viața satului, muzica, sărbătorile religioase, prieteniile, în general, duhul de naturalețe.
M.B.: Cum s-a realizat recunoașterea calității de scriitor? În ce au constat realizările dvs. în plan cultural?
I.R.: Din punct de vedere instituțional s-a realizat prin intrarea în Societatea Scriitorilor “Costache Negri” din Galați (2021), în Liga Scriitorilor Dobrogeni Constanța (2022) și în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (2022). Și receptat de publicul cititor s-a întâmplat din anul 2017, de la prima lansare de carte. Pentru activitățile culturale din comuna natală care au avut loc în perioada 1992-2018, mi s-a acordat titlul de cetățean de onoare, din partea primăriei. Am avut o colaborarea frumoasă cu Școala gimnazială nr. 2 “Sf. Stelian”, cu Primăria, cu bisericile din localitate, și din deal și din vale. La Umbrăresti a funcționat prima filială din Moldova a Ligii Tineretului ortodox român, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al B.O.R, din 1991, până în 1995, fiind vicepreședinte al acesteia, derulându-se proiecte și activități cultural-relgioase pentru tineret. Din 2018 mă număr printre fondatorii Asociației cultural-filantropice “Ion T. Sion”, care desfășoară intense activități culturale și în prezent, pe plan local, național și internațional. Realizarea de excepție a asociației este apariția cărții-document “Umbrăreștiul cultural”, care a “inventariat” cu obiectivitate contribuțiile culturale ale tuturor entităților de pe raza comunei (școli, biserici, Primărie, bibliotecă) și a realizat înfrățirile dintre Primăria Umbrărești cu Primăria Roșu de lângă Cahul și a Școlii nr. 2 Umrărești, cu Școala din Roșu, în anul centenar, 2018. Rezultatul înfrățirilor dintre primării s-a concretizat în donarea către Primăria Roșu a statuii lui Stefan cel Mare și în organizarea de tabere de creație literară, în Umbrărești, cu sprijinul locuitorilor comunei. Umbrăreștiul are, de asemenea o monografie (de la Stefan cel Mare, până în zilele noastre), care se găsește la Primărie și la Biblioteca comunală, prin grija fratelui meu geamăn Pr. drd. Toderiță Rusu.
M.B.: Cum se împletește activitatea religioasă cu cea culturală?
I.R.: Minunat. Cuvântul cultură derivă din cuvântul cult, fac parte din aceeași familie de cuvinte. Cultura generală, atâta câtă am în prezent, m-a ajutat să înțeleg că școală românească a apărut sub streașina Bisericii și oamenii de cultură aparțin bisericii, cea care asigură unitatea de limbă, de cultură și de neam.
M.B.: Ați întâmpinat greutăți în exercitarea profesiei de preot? Dar în cea de scriitor, jurnalist?
I.R.: Greutățile, în orice domeniu sunt inevitabile. Ele sunt programate, parcă. Atunci când ești învățat de mic cu greutățile, când ajungi mare le înțelegi și le depășești mai bine, pentru că ele au un scop pedagogic. Te fac mai înțelept, mai răbdător, mai înțelegător, mai îngăduitor și mai credincios pentru că, fără Dumnezeu, par un blestem, nu o binecuvântare. Urcușul duhovnicesc presupune înainte de toate, încercări. Ca și la școala teoretică, și la școala vieții, din punct vedere practic, ești evaluat. Rămâne de văzut cu ce notă. Românul spune asa: ”ceea ce este greu, este și frumos”. Fugind de greu, dăm de platitudine. Chiar expresia „e greu” creează bariere psihologice în mintea multora și predetermină depresia la nivel mental. Ce e ușor?
M.B.: Ce recomandări aveți pentru cei care scriu?
I.R.: Sa scrie din suflet, cu sinceritate si nu din dragul de scrie orice, ci ceea ce este ziditor de suflet si-l face fericit pe cititor.
M.B.: Cum vedeți scriitorii din zilele noastre și operele acestora? Care este rolul literaturii moderne în dezvoltarea națiunii? Cum o poate influența?
I.R.: Sunt scriitori între scriitori, fiecare cu farmecul sau strălucirea lor. Ca scriitori, printre care mă număr și eu, ar trebui să fim conștienți de efectul pozitiv sau negativ al operei noastre în viața celor ce iubesc cititul. Vom fi judecați și ca persoane, dacă suntem morali, și după ceea ce lăsăm în urma noastră. Unui scriitor i se cere să aibă duh si să-și iubească cititorii ca pe proprii copii.
M.B.: Care sunt obiectivele dvs în viitorul apropiat?
I.R.: Să nu las condeiul să se odihnească prea mult. Și celelate vin de la sine, pentru că ne inspiră Dumnezeu și realitățile pe care le trăim, în orizontala existențială.
M.B.: Ne spuneți o vorbă de duh, la îcheiere?
I.R.: În Proloage și în Pateric se spune că demonul se opune agresiv atunci când omul tinde să citească ceva, de frică să nu se lumineze. Ignoranța alături de lene și uitare, ucid împreună, sufletul, după cum spunea vrednicul de pomenire, părintele Constantin Galeriu. Așa cum zilnic, din punct de vedere trupesc, somatic, luăm micul dejun, așa ar trebui să nu treacă o zi, în care, pentru minte și suflet să nu citim o rugăciune, un psalm, un citat sau o maximă, o poezie, selectiv și la recomandarea unor avizați, toate acestea hrănindu-ne mintea și sufletul.
Mulțumindu-i pentru amabilitatea și disponibilitatea de a ni se confesa, inversând astfel rolurile, îi îdemnăm pe cititori, dar, în egală măsură și pe scriitori, să urmeze sfatul părintelui, de a citi, pentru a primi și a oferi lumină!
Galați, 24 ianuarie 2024