Pe 16 februarie 1525, Adrien de Montalembert, împărţitor de pomeni şi predicator la curtea lui Francisc I al Franţei, a fost chemat să-şi de-a sfatul în legătură cu un caz de poltergeist la Mănăstirea St Pierre din Lyon. Tulburările au în-ceput într-o noapte când o călugăriţă de 18 ani, Antoinette de Grollée, s-a trezit convinsă că cineva îi ridicase vălul, îi făcuse semnul crucii pe frunte şi o sărutase pe buze. Şi-a alungat incidentul din minte ca pe un vis, dar, câteva zile mai târziu, a auzit bătăi, care păreau să vină de undeva de la 10 cm de sub pământ. Răpăiturile o urmăreau pe Antoinette pretutindeni. În cele din urmă, au fost identificate ca fiind spiritul lui Alis de Telieux, o călugăriţă care, după ce restricţiile impuse călugăriţelor benedictine au fost relaxate în 1516, a fugit cu nişte relicve sfinte şi, vânzându-le, a dus o viaţă destrăbălată, dar scurtă, murind într-o situaţie jalnică în 1524. Se pare că tânăra Antoinette o visa adeseori pe Alis. Călugăriţele au deshumat sufletul neînsufleţit al lui Alis şi l-au dus la mănăstire, dar răpăielile au devenit şi mai intense.
Montalembert a interogat spiritul, sugerând un ex-orcism. Spiritul a răspuns la întrebări prin bătăi care însemnau ,,da” sau ,,nu”. El a notat: ,,Am auzit aceste bătăi de multe ori şi, ca răspuns la întrebările mele, au fost date atâtea bătăi câte am cerut.” Montalembert a confirmat ulterior că ,,bătăile” dă-deau răspunsuri pe care nici o fiinţă vie n-ar fi putut să le cunoască. Alis a continuat să o bântuie pe Antoinette, care o dată a şi leşinat. Spiritul tulburat a apărut ultima dată pe 21 martie 1526, de praznicul Sfântului Benedict. În timpul mesei festive, 33 de bătăi s-au auzit dinspre pereţii refectoriului-şi nu de sub scândurile duşumelei, ca în cazurile de până atunci. Călugăriţele au interpretat astfel: cei 33 de ani de purgatoriu ai lui Alis fuseseră reduşi la 33 de zile. Ideea a fost aparent confirmată de o lumină strălucitoare care a apărut şi a rămas aşa câteva secunde.