Autor: Mioara BACIU
În cadrul Centrului Cultural și Educațional ,,Alexandru Marghiloman” din Buzău, mai precis la Muzeul “Iazul Morilor” s-a desfășurat pe 26 martie a.c., evenimentul cultural ,,Tinerii Bunei Vestiri”, în cadrul căruia, scriitorul-fenomen Vasile Bele din Chiusbaia, Maramureș și-a lansat volumul de poezii ,,Voi culege timp din cerul meu”.
Pe parcursul a aproximativ patru ore (timp record), s-a realizat un schimb intercultural de excepție între “ambasadori” culturali din Baia Mare, Buzău, Galați, Brăila, Tulcea, Ploiești, București, Slănic Moldova, Suceava, Slobozia, Constanța, veniți special pentru întâlnirea cu Vasile Bele, unul dintre cei mai iubiți și prolifici scriitori români.
Scopul declarat al evenimentului cultural de la Buzău, respectiv, ,,implicarea tinerilor în viața și activitatea culturală și literară” a fost prezentat de către domnul Ioan Niculae Mușat, președinte-fondator ASCIOR, care împreună cu moderatorii Laura Constantin, cunoscută interpreta de muzică populară, prezentator și organizator de evenimente, profesor, prim-vicepreședinte ASCIOR și Sebastian Butu, de profesie, economist – director general ASCIOR, au realizat un program cultural-artististic de excepție, cu tineri buzoieni.
După rostirea rugăciunii “Tatăl nostru” de către președintele ASCIOR, vizibil emoționat de prezența covârșitoare a colegilor de condei (veniți din toate colțurile țării pentru Vasile Bele), Laura Constantin, a interpretat două cântece de muzică populară, din care, unul, răscolitor, pe versurile scriitorului Ion Nicolae Mușat.
Am făcut apoi cunoștință cu Dan Ivașcu, antreprenor și președinte al Asociației ,,Fapte creatoare”, care a vorbit despre activitatea culturală buzoiană, de promovare a valorilor autentice. În cadrul Fermei „Ivașcu”, care este o gospodărie țărănească din Mihăilești, transformată în gospodărie agro-pedagogică (unică din țară) se dezvoltă “proiecte educaționale într-un mediu de învățare prietenos copiilor, dar și pentru a crea o punte între urban și sat, oferind orășenilor, fie că este vorba despre copii, fie că este vorba despre adulți, posibilitatea să rămână conectați la natură, la firesc, oferindu-le un loc de relaxare, de încântare și de observație” (Valentina Bucur).
Apoi, sub bagheta profesoarei Elena Hornea și a Grupului folcloric “Spic de grâu” din Mihaiesti, s-a derulat un autentic românesc program artistic, în cadrul căruia, au evoluat Alexandra Anamaria Gheorghe (scriitoare, Buzău), Ana Maria Dobre (interpret, Buzău), Raissa Alessandriu (Asociația Risaj Wing). Au încântat apoi auditoriul: Elena Cristina Rusti (interpret, Buzău), Daniela Matache (interpret de muzică populară la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzaut, profesor de canto la Clubul de muzică Buftea) și Mihai Florentin Oprea (interpret, Buzău).
După gazde a venit rândul invitaților din Maramureș, deci a ansamblului folcloric ,,Florile Chioarului”, condus cu atâta dăruire și profesionalism de către Viorel Ungur (un artist desăvârșit), care, pe lângă dansurile și cântecele care au făcut să răsune Buzăul, au prezentat și o nuntă tradițională din Maramureș, cu etapele ei importante, mărturii certe, de netăguduit, ale tradițiilor și obiceiurilor autentice românești, care nu vor pieri, câtă vreme, “flori”, precum cele ale Chioarului și floarea supremă din Chiusbaia, vor străbate veșnicia.
Roxelana Radu, Olga Grigorov, Violeta Bobocea și Paulina Georgescu au vorbit despre volumul de poezii lansat de Vasile Bele, pregătindu-se pentru asta, într-un mare fel.
Nu mai puțiîn pregătiți, invitații, care (unii dintre ei) au primit abia atunci volumul de poezii, nu s-au lăsat mai prejos în a face aprecieri asupra operei scriitorului și asupra calității de prieten a lui Vasile Bele.
Astfel, au exprimat ceea ce simt și ceea ce cred în sensul celor de mai sus, scriitorii: George Călin, ambasador cultural, președinte al Societății Culturale Apollon, Petcu Mircea Marcel, Olga Grigorov, ambii de la Tulcea, Ionica Bandrabur (Slănic Moldova), Limona Rusu (Suceava), Mioara Baciu (Galați), Maria Bem (Ploiești), Marilena Răghinaru (Buzău), Camelia Soare (Surani, Prahova), Elvira Răceală (Constanța), Maria Mânzală (membru UZPR și realizator de emisiuni radio) și mulți alții.
Faptul că sala a fost arhiplină cu scriitori veniți din toată țară și cititori fideli (precum Virginia Borsan Blagovici, familia Ionel Dumitru din Galați, familia Daniela și Virgil Musi din București) a fost dovadă vie că acolo, la Buzău, sufletele celor prezenți au vibrat la unison și au așezat încă o cărămidă pe altarul cuvântului, pentru a duce dincolo de dincolo actul cultural, care se manifestă drept “boală profesională”, cum ar zice domnul ambasador cultural George Călin!
Prin urmare, noi, cei prezenți la grandiosul eveniment cultural, am “cules timp” prețios din “cerul” lui Vasile Bele și l-am așternut, cu grijă, pe suflet!