Autor: Gheorghe Lungu
Virgil Birou, de origine cărăşan şi de meserie inginer şi-a dedicat întreaga viaţă scrisului. Aşa că prin opera sa literară este cunoscut ca scriitor local, bănăţean mai bine zis, deoarece Nicolae Danciu Petniceanu îl consideră „ca fiind un Sadoveanu al Banatului”.
Noi ne-am întrunit astăzi aici pentru a-l sărbători căci pe 22 aprilie s-au împlinit 50 de ani de la trecerea lui la cele veşnice, iar în luna aceasta a lui Florar mai exact pe 11 s-au împlinit 115 ani de la naşterea sa.
Aş vrea să vă informez că acest scriitor cărăşan este cunoscut şi-n plan naţional, deoarece are două povestiri publicate în Revista Fundaţiilor Regale.
Prima este nuvela „Ghiorghi Raţă se lămureşte cu revoluţia” publicată în Nr.1 din ianuarie 1942. Descrie viaţa mineritului din mina de la Anina. Personajul său este Ghiorghi Raţă din Sasca ce munceşte la mina din Anina pentru a-şi întreţine familia compusă din nevastă şi cei şase copii, din care unul este cam bolnăvicios.
Este o zi normală de lucru, în care muncea fără spor într-o galerie, la cinci sute de metri sub pământ, unde era cald şi aer „năbuşitor”. Avea la el un opaiţ de mină cu o flacără gălbuie ce „mai de grabă întuneca decât lumina”. Sunt descrise şi alte scene legate de „munca de ocnar”. Vine un ortac Pavel, care-i influienţat de ideile socialiste care-au început să pătrundă şi la noi la sfârşitul războiului mondial, căci V.I. Lenin declanşase Marea Revoluţie Socialistă din octombrie în Rusia. Pavel era paore cu pământ („20 de lanţă”), dar a venit la mină să nu meargă pe front, deoarece minerii erau scutiţi de război. De la acesta află Ghiorghi câte ceva despre „soţialişti” şi că sus ar fi „rebeliune”.
Într-un final ies din mină şi trec pe la crâşmă să ia o răchie. Acolo mai aude că „se trece de la împărăţia Habsburgului la cea a ocnarului” p.92. Sunt foarte multe nemulţumiri, însă până la urmă pornesc spre casă şi totul este apă de ploaie. Aşa că Ghiorghi Raţă se lămureşte cu revoluţia ce autorul ne spune în titlu.
Scrierea lui este plăcută la lectură, folosind termeni specifici din domeniul mineritului:
„Cotăriţă pentru ascensor
Obărştaigăr pentru maistru
Ocnar de mină pentru miner
Opaiţ de mină pentru felinar
Ortac pentru coleg
Râzuze pentru vagonete
Ştenapi pentru grinzi de sprijin
Ştengi pentru şine”
Nu lipsesc bănăţănismele din zona de munte a Banatului :
„Buftar pentru carte mare (registru)
Buzană pentru dependinţă în curte
Canţălarie pentru cancelare, birou
Cârtog pentru scobitură în pământ
Jâdov pentru evreu
Jordoline pentru caise
Paore pentru ţăran înstărit
Răvoalfe pentru pistoale
Răvoluţie pentru revoluţie
Zărţi pentru ochelari”
Subiectul acestei nuvele îl va dezvolta în romanul Lumea fără cer din anul 1947 după cum spune acelaşi Nicolae Danciu Petniceanu.
Cea de-a doua nuvelă a sa este „Oglinda lui Moş Ion Stăvan” publicată în Revista Fundaţiilor Regale Nr.6, iunie 1945. Povestea dezvoltă întâmplări din casa lui Moş Ion şi a babei Sulumia. El este trezit dimineaţa de cocoşul său din curte, iar baba mai doarme, că-i obosită nu de muncă, ci de vorbă multă. Toată ziua nu-i mai tace o gură, fiind potcaşă.
Moş Ion suferă de o măsea care se dovedeşte că aceasta e sănătoasă, însă lui îi intrase în gingie ceva şi aceea s-a infectat. Asta observă maistorul Filip „bărbierul de măsele”. Până s-ajungă la el, moşul încearcă cu alte leacuri de măsele dintre care cel mai bun i se pare rachiul.
În acest sens are loc o dispută între cei doi bătrâni. Baba Sulumia i-a ascuns trăgula să nu mai scoată răchie din vasul care era plin în clet.
Interesante sunt imprecaţiile care le spun cei doi:
„Moşu: Buba rea să lovească pe ăla care umblă pe la mine prin casă şi-mi rânduie lucrurile de la locul lor! Îmi scoţi trăgula!
Baba: Să ţi-o scoată necuratul?
Apelează la Floarea Mătoane din sat să-i descânte. Apoi la popa Simion să-i facă o slujbă. Dar în zadar…
Înjugă moşu boii şi pleacă la oraş la maistorul Filip. Acesta-i face spălături şi îi curăţă gingia, asigurându-l că măseaua îi sănătoasă.
De-acolo pleacă amândoi la birtul lui Pleavă să-şi spele gura cu un rachiu.
Întâmplarea face că în momentul acela să se facă licitaţie pe lucrurile lui Novac, un neguţător de acolo care murise. Maistorul Filip a licitat patru scaune, urmând oglinda pe care a licitat-o Moş Ion cu 45 florinţi pe care i-a pus pe masă. Suma aceasta a fost contravaloarea unei vaci şi a unui car plin cu cucuruz.
– Hai cu oglinda la car, spuse moşul la care a adăugat : „Mă vad în oglinda mea din ţugui pânî-n gurgui” p.537.
Cei doi au dat să se mai cinstească şi la car ce să vezi, unul din boi mai nărăvaş a spart oglinda! Ghinion! Aşa se întâmplă că bucuria a fost scurtă, iar vorba românului „la omul sărac nici boii nu trag”!
În final Moş Ion Stăvan şi-a luat carul cu boi şi-a plecat spre casă.”
Virgil Birou rămâne un scriitor autentic bănăţean prin scrierile sale despre cărăşeni, dar să nu uităm că în anul 1945 devine membru al Societăţii Scriitorilor Români fapt pentru care face parte din pleiada scriitorilor din literatura noastră.