Autor: Violeta BOBOCEA
Ne-am trezit că a început revoluția; lumea era în extaz- toți se îmbrățișau pe străzi, cunoscuți sau necunoscuți, fiind convinși, că, în sfârșit, după îndelungi așteptări, am învins!
O lume se scufunda și o alta îi lua locul pe nesimțite, iar noi, românii, cu buzunarele doldora de visuri, zâmbeam tainicului mâine, ne îndreptam spre o altă Românie liberă și prosperă, cel puțin așa credeam.
Chiar și la reverul hainei stăteau nestingherite visurile noastre, îngrămădite în toate cotloanele sufletului.
La fiecare colț căutam câte un vis și-l împrăștiam în cele patru zări sau îl împărțeam trecătorilor pe drum. Crăpau buzunarele de visuri. Luau românii și îndesau visurile să aibă cât mai multe să le ajungă, până într-o zi când totul s-a schimbat radical, spre surprinderea tuturor..
Și cât s-a schimbat!
De peste 30 de ani ne-am obișnuit să sperăm! Trăim cu speranța la fiecare pas.
Doar ea ne-a mai rămas, trebuie să recunoaștem!
De atunci au venit zeci de partide, nici nu le pot număra și ne-au promis marea cu sarea, cum se spune. Doamne, câte promisiuni risipite pe drum!
Doar vorbe goale, vorbe-n vânt, interese meschine de ani și ani, doar atât! Cu atât ne-am ales!
Românul, răbdător și încrezător din fire, credea că cel care va veni la guvernare, va schimba totul și ne vom îndrepta spre drumul cel bun.
Chiar așa s-a întâmplat!
Fiecare a schimbat câte puțin viața noastră, dar, din păcate, în rău, nu în bine!
Fabricile și uzinele au dispărut peste noapte, totul s-a vândut rând pe rând, iar românii s-au uitat cu nostalgie înapoi, când totul s-a prefăcut în scrum; mulți dintre ei au luat drumul străinătății, pentru că s-a pus lacăt pe tot ce înseamnăl loc de muncă; s-au încuiat definitiv așteptările și speranțele noastre, idealurile de -o viață.
Românii și-au stricat rostul în țară și acolo, în depărtare, un alt miraj îi aștepta, un alt vis, o nouă speranță.
Cert este că România se prăbușeșește în fiecare zi câte puțin, lent, dar sigur, totul se degradează, iar la TV aceleași promisiuni de-o viață se năpustesc asupra noastră; ne luptăm cu morile de vânt, stăm pe un nor de fum, iar discrepanța dintre venituri este tot mai mare.
Sărăcia e tot mai vizibilă, bătrânii sunt tot mai neajutorați, având pensii extrem de mici, pentru că doar pensiile nesimțite primează- doar unii consideră că au drepturi depline în țărișoara noastră, în biata țară , atât de bogată cândva…în rest, totul e ” minunat”, visurile noastre s-au spulberat de-o eternitate și ceva.
O luminiță mai pâlpâie în depărtare, dincolo de spațiu și timp, iar noi pendulăm între certitudine și incertitudine, între a fi și a nu fi, între vis și realitate…