Autor: Prof. Violeta Bobocea, Membru UZPR
Tot ce stăpânește omul reprezintă o scânteie de viață și o clipă de timp, de aceea suntem datori să promovăm scrisul, arta cuvântului, valorile morale, frumosul. Așa cum afirmă Dostoievski, doar” frumosul va salva lumea”.
Răsfoind revista de cultură și probleme sociale a scriitorului Victor Gh. Stan, avem senzația că puterea stă în noi înșine, iar lumina cunoașterii ne călăuzește la fiecare pas și ne oferă îndemnul de a merge mai departe, chiar din prima pagină a revistei: „Nu-s frânte aripile celui care-și continuă zborul”- R. Fera.
Din această cugetare, reiese că trebuie să ne continuăm zborul spre înalt, spre perfecțiune, să ținem la rostul nostru.
Continuând aventura cunoașterii acestei reviste, descoperim cenaclul „Destine”, un cenaclu ce reunește iubitori de frumos și literatură la Casa Corpului Didactic din București: Victor Gh. Stan, Ion C.Ștefan, Dan Florică, Angela Popescu, Elena Vatamanu și mulți alții, un cadru spiritual , în care au loc prezentări de carte, dar și creații de atelier din sfera poeziei, a prozei, a teatrului, dar și a eseului; se derulează o călătorie fascinantă în lumea cărților și a poeziei, în lumea spirituală.
Scriitorul Victor Gh.Stan este interesat de lumea purității, a inocenței, a copilăriei, prezentând volumul de versuri pentru copii „Flori la fereastra zborului”, la școala nr.97 din București.
Nicolae Cojocaru realizează o incursiune despre fenomenul Basarabia, concluzionând că basarabenii își păstrează cu sfințenie limba, credința și datinile lor strămoșești, casa, portul românesc, toate reprezentând specificul național, spiritualitatea noastră românească. Neamul românesc din Basarabia și-a dovedit voința „de a fi una cu țara de origine și de a trăi după propriile cutume, fără neatârnare de imperii străine”.
Poezia rămâne pentru fiecare dintre noi aerul pe care-l respirăm, lumina din noi; ea este mit și alinare, vis, dar și dor neatins.
Un alt volum de versuri a fost lansat în sala Agir din București- „Am ales lumina”, de Maria Sturdza-Clopotaru, iar în cadrul Târgului de Carte Bookfest, București, pătrundem din nou în lumea celor mici, fiind prezentat volumul de versuri „Zece îngeri mititei”, autor Florentina Chifu.
Victoria Etta Stan la rubrica „Un om, o vorbă” ne oferă maxime, reflecții, cugetări pe diferite teme, dar și îndemnul de a fi mai bun, de a ținti cât mai sus, spre absolut: „Întotdeauna visează și țintește mai sus decât posibilitățile tale. Nu te obosi să fii mai bun doar decât contemporanii sau predecesorii. Încearcă să fii mai bun decât tine însuți”. (William Faulkner), iar scriitorul Victor Gh. Stan pune în discuție neputința dezlegării tainelor lumii, ale Universului, ale Luminii: „Nu întunericul mă înspăimântă,ci neputința dezlegării tainei Luminii”. (Victor Gh.Stan)
Poezia clasică românească se deschide cu poetul- nepereche, Mihai Eminescu, în care „Junii corupți”, „cu suflete amăgite” și „spirite-amețite”, cu mintea”ucisă de orgie și putredă de spasmuri”, lipsiți de „simțiminte”, cu vorba”ce sună ca plâns la cununie”, stau lungiți” pe patul juneții” ce l-au întinat; poetul caută ca uliul „în inima junimii de viața-i dezbrăcată/ un stârv spre-a-l sfâșia”.
Artur Enășescu descrie crucea albă de mesteacăn, „o cruce fără de poveste”, biciuită de furtuni, rătăcită la marginea drumului; această cruce va dispărea și ea, din această lume, bătută de vânt și ploi.
În poezia „Țara mea”, Ioan S. Nenițescu descrie cu emoție, lirism și sensibilitate țara și neamul românesc, tinerii acestei țări, dar și natura în simbioză cu omul, cerul senin, dar și dorul de țară strămoșesc, iubirea de neam și de glie.
Marea doamnă a romanului românesc contemporan, Ileana Vulpescu, este cea mai longevivă, dar și cea mai apreciată dintre prozatoarele noastre contemporane; a tradus din scriitorii francezi Rabelais, Simone de Beauvoir, Maurois, Daudet, Vollare, iar în anul 1980 scrie romanul „Arta conversației”, premiat cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române.
Președintele României a conferit Ordinul Național”Steaua României” în grad de Cavaler doamnei Ileana Vulpescu, considerată „o legendă vie a scrisului românesc”, consemnează Mihai Maxim.
Revenind la poezie, George Baciu, în poezia „Singur în țara mea”, se simte singur, „ca un străin stingher”; comuniunea omului cu natura este tot mai evidentă, „Carpații au înnebunit de ger”, dar și gerul haihui” ne zâmbește” din inimi, nici Ardealul” nu mai știe românește”, nici spațiul mioritic, considerat”al doilea obraz al omului” cum îl numea Lucian Blaga, și-a pierdut sacralitatea: „Nici Mioriței gura nu-i mai tace”.
Singurul” leac” împotriva singurătății rămâne „România Mare”, hotarul țării. Chiar dacă românii sunt despărțiți, nu vor pieri în veci, vor continua să spere într-o posibilă unire.
În poezia „Dor nespus”, Maria Evelyne Croitoru descrie iubirea pură dintre cei doi îndrăgostiți, acea febră a sufletului, „dezbrăcând milenii”, colindând prin galaxii, luminând ca infinitele siderale cerești, fiind, în esență, „doi maci frumoși”, ce ard pe altarul iubirii, purtând în suflet dorul nestins de galaxii.
Nicu Doftoreanu, ancorat cu toată ființa în spirala timpului, acesta din urmă fiind văzut ca o supratemă, descoperă doi termeni antitetici- lumina și întunericul, dar și perspectiva onirică-visul:”vis după vis”, căutând cu înfrigurare absolutul, infinitul, dar și „zbuciumul amintirii”, dar și propria identitate, prin interogația retorică ce accentuează ideea poetică:”Oare ăsta să fiu eu?”
Nicu Doftoreanu se simte iremediabil îndrăgostit, sorbit de unica și inconfundabila „Viață”!
Constanța Buzea, în poezia „Puls”, se referă la „pulsul divin” ce ni se dă tuturor în copilărie, dar, din păcate, acest puls, pentru unii, împietrește în timp, se adâncește tot mai mult.
În poezia „Dincolo de vremelnicie”, Ștefan Dincă poartă un dialog emoționant cu Divinitatea, amintind despre iubire și sacralitate, despre” curata maică din icoană”, care ne lasă peste timp aceeași lacrimă profundă, adâncă, despre credință și mister, dar și despre crucea”sfântă și măiastră” din drumul mântuirii.
Poetul vrea să lase-n urmă durerile, păcatele, tot calvarul vieții, să cunoască lumina binefăcătoare a mântuirii , dar și poezia- își caută refugiul în poezie, considerată „leac pentru suflet”.
Constantin Mosor ne îndeamnă prin poezie să trăim cu intensitate fiecare clipă- motivul „carpe diem”- (trăiește clipa), chiar dacă „o clipă doare, alta cântă”, lăsându-ne în suflet tot mai goi; să credem în nemurirea clipei, chiar dacă suferința este tot mai aproape de noi:”dureri au fost și vor mai fi”- „omul cumpără fericirea cu prețul suferinței”-F.M.Dostoievski.
Nu se știe ce ne rezervă viața, viitorul, clipa următoare, totul e plin de neprevăzut:”Iar alta… cine poate ști?”
În poezia „Bacoviană”, Dan Gabăr descrie o atmosferă tristă, dezolantă, sumbră, specific simbolistă, „cu ploi putrede și arbori cangrenați în care plutește obsesia morții”, cu cer și „sicrie de plumb”, cu „negre duhuri”, acolo unde”cerul scuipă cu obuze”.
Viorel Martin se identifică, de fapt,cu spațiul carpato- danubiano- pontic, păstrând ceva din tradițiile ancestrale ale poporului nostru: „Și plâng la-nmormântări și joc la nunți”, mândru că este și își iubește neamul strămoșesc.
În poezia”Bornele să se topească”, Victor Gh. Stan reînvie dorul de Basarabia; românii sunt uniți în cuget și-n simțiri, în cele ” două țări surori”, în care triumfă limba strămoșească.
În „Dor de trecut”, Victoria Ancuța Stan „suferă în durere”, purtând „amintirea anotimpurilor”, reliefând pregnant dorul, raportarea la trecut.
O altă manifestare omagială o constituie activitatea dedicată Zilei Culturii Naționale- „Eminescu și Ziua Culturii Naționale”. Știm că românii îi deleagă lui Eminescu sarcina de a-i reprezenta în fața întregii lumi. La această manifestare au avut loc lansări de carte, dar și un recital cu versuri din lirica eminesciană.
Eminescu rămâne”chipul infinitului din noi”, acolo unde veșnicia ține loc de cuvânt.
Profesorul Ion C. Hiru descrie activitatea lui Ion C. Pena- poet, epigramist, prozator, trăitor pe plaiurile domneștene,” cel care a lăsat o dâră adâncă în cartea monografică a localității, înviorând viața spirituală”.
Maria Mânzală face referire la volumul poetului Nicolai Tăicuțu, descifrând simbolurile și semnificațiile acestor poeme; poetul construiește o lume”cu plenitudine ontologică”, o lume ficțională, o lume în care vom regăsi ineditul construcției și al sofisticării intelectuale.
Cartea poetului Victor Gh. Stan „Umbra luminii”, ascunde un oximoron și ne amintește de acea definiție pe care Tudor Arghezi o dă poeziei: „Poezia e umbra și lumina care catifelează viața și-i dă omului senzația că trăiește cu planeta lui în cer. Pretutindeni și în toate este poezie. Ea trebuie găsită”.
Victor Gh.Stan devine ” un trubadur care încântă lumea cu o suită de rostiri frumoase”, demersul artistic al poetului” fiind marcat de un sentimentalism gnoseologic”- Nicolae Cojocaru.
Poemele poetului Constantin-Nicolae Gavrilescu sunt invadate de simboluri adânci; chiar și trandafirul are un ” destin” pe care-l urmează, fiind personificat.
Poetul oscilează între Eros (dragoste)și Thanatos( moarte):”îmi arde inima-n iubire” și ” cuget cum se scurge viața mea”. Dragostea pentru cea care i-a dat viață rămâne adânc încrustată în sufletul poetului. Mama este cea care i-a conturat” drumul drept”:” Și îmi spuneai, mămică/ să merg pe drumul drept,/ căci viața-ți se ridică/de-nveți și ești deștept”.
„Istoria este martorul care confirmă trecerea timpului”, spune Cicero.
Urmează teme și subiecte istorice de interes național, necesare pentru cultura generală a oricărui tânăr; stilul este accesibil atât pentru tânăra generație, cât și pentru publicul larg.
Sunt subiecte care ne interesează pe toți, mai ales că sunt teme istorice interesante și captivante.
De exemplu, conducerea statală este descrisă începând cu regele Ferdinand I, până la președintele actual al României.
Conducerea Bisericii Ortodoxe Române a avut șase patriarhi, începând cu anul 1918.
România a avut șase imnuri până acum, iar stemele României datează începând cu anul 1918.
Simbolul național, drapelul, este sărbătorit în fiecare an în 26 iunie. Este descrisă și simbolistica fiecărei culori.
Materialul realizat de către scriitorul Victor Gh.Stan este interesant și captivant, rămânând o veritabilă lecție de istorie, o mărturie peste timp, o punte de legătură între trecut, prezent și viitor.
Revista”Destine” ne captează atenția cu fiecare pagină pe care o citim, iar scriitorul Victor Gh. Stan este și va rămâne un mesager al artei, al cuvântului, al frumosului, dincolo de timp și spațiu.