De 15 ani cel mai de vest sat românesc din Serbia, din provincia autonomă Voivodina, sărbătorește manifestarea culturală de mare răsunet românesc „Zillele Uzdinului” sub coordonarea Societății Literar – Artistice „Tibiscus” condusă de scriitorul Vasile Barbu.
Și în acest an, în luna iulie, sub genericul „Zilele Uzdinului”, acest sat românesc a găzduit un maraton de activități culturale conexate cu diverse concursuri culinare sau festivaluri tradiționale.
Sâmbătă, 8 iulie, la „Casa Românească”
Tabăra de fotografie artistică, ediția a VI-a și conferirea Premiului „Constantin Șoșdean” domnului Jaroslav Kralik.
Lansare de carte: Giurița Kârstin, SUNTEM URMAȘII LUI PUPIN, traducere din limba sârbă de Vasile Barbu, Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2023. Prefața acestui volum a fost scrisă de Vasile Barbu, iar posfețele au fost semnate de Daniel Luca și Nicolae Toma.
Cartea a fost prezentată de directorul editurii Castrum de Thymes, scriitorul Daniel Luca, de responsabilul cu tehnoredactarea și concepția grafică, Nicolae Toma, de traducătorul Vasile Barbu și de autorul Giurița Kârstin.
Duminică, 9 iulie, la „Casa Românească”
Au fost evidențiați prof. Teodor Rămianț, prof. univ. Diogen Băbuț și eleva Lidia Naomi Țăran, premiată la concursul „Soldatu nostru, eroul nostru”, trei personalități care aduc faimă Uzdinului.
Sâmbătă, 15 iulie, la „Casa Românească” și la Galeria „Torna, Torna, Fratre“
„Ceaunul uzdinean”, ediția a XVIII-a, întreceri la prepararea ciorbei de pește.
Festivalul Berii „Fest cu Berea”, ediția a XVIII-a.
La „Casa Românească” a fost amenajată o expoziție de publicații românești din Serbia și România.
La Galeria „Torna, Torna, Fratre“ din a avut loc expoziţia de fotografii a lui Adrian Onciu din Uzdin.
Vineri 28 iulie, la „Casa Românească”
Lansare de carte: Vasile Barbu, Cartea de aur a tenisului de masa uzdinean (monografie), Biblioteca Monografii, Colecția Sport, Editura ICRV, Zrenianin, Serbia, 2023.
Au particat jucători din echipa de aur a Uzdinului și a fost prezent Ioniță Bosică, antrenorul care împreună cu jucătorii, toți din Uzdin, au dus faimă și au câștigat mai multe campionate naționale, europene și mondiale. Din această echipă s-au desprins câțiva jucători care au dus faima Uzdinului la nivel Mondial.
Ziua Editurii „Castrum de Thymes”
Editura a fost prezentată de Daniel Luca și Nicolae Toma. A vorbit și invitata edituri, Lia Teodora Ianto din Arad.
A urmat o expoziție de carte apărută la Editura Castrum de Thymes.
Sâmbătă 29 iulie, Festivalul Internațional de Poezie „Drumuri de spice”, ediția a XXX-a
Au fost decernate următoarele premii:
Marele Premiu „Sf. Gheorghe” pentru P.S. Daniil, Arhiereu vicar al Devei şi Hunedoarei.
Marele Premiu al Culturii Românilor „Podul lui Traian” pentru Traian Trifu Căta (Petrovăsâla, Serbia).
Premiul Cultural „George Bulic” pentru Gabriela Șerban (Bocșa).
Premiul „Tibiscus” pentru Nicolae Toma (Timișoara).
Premiul pentru poezie modernist „Petru Cârdu” pentru Daniel Luca (Timișoara).
Premiul „Pavel Gătăianțu” pentru Mia Rogobete (Lugoj), redacția „Suflet Nou” (comloșu Mare) și Mircea Lelea (Torac, Serbia).
Premiul Cultural „Casa Românească” pentru Ioniță Bosică (Jackson, SUA), Virgil Oalge (novi Sad, Serbia), Adrian Borca (Novi Sad).
Premiul pentru poezie „Poesis” pentru Giurița Kârstin (Covăcița, Serbia).
Premiul literar „Mihail I. Vlad” pentru Gabriel Băbuț (Uzdin) și Liubomir Koracevici (uzdin).
Premiul literar „Pelerin pe meridianele românești” pentru Silvia Hârceagă (Timișoara).
Premiul pentru traducere pentru Teodor Rămianț (Uzdin).
Premiul „Pro fidelitas” pentru Petre Opruț (Timișoara), Pavel Bălan (Uzdin), Gheorghe Rancu (Șopotu Veci), Asociația femeilor „Bunicuțele” (Uzdin), Clubul de fotbal „Unirea” (Uzdin), Diogen Băbuț (Uzdin), Dorel Frențiu Bagiu (Uzdin), Iosif Spăriosu (Uzdin), Vidu Velici (Uzdin), Izabela Lupulescu (Uzdin).
Hrisov de excelență: Carmen Păunescu (Craiova), Ion Teca (Lugoj) și Aliki Telescu – Mihailidis (Cipru).
În cadrul „Zilelor Uzdinului” a avut loc și Forumul Presei Rurale din banatul Istoric unde au fost decernate trei premii pnetru activitatea deosebită de jurnaliști care au adus contribuții majore pentru cunoașterea satului bănățean
Au primit diplome: Petru Opruț (Timișoara), Valeri Moșescu (Sărcia, Serbia) și Nicolae Toma (Timișoara).
Consiliul de organizare: Gabriel Băbuț (secretar), Dorel Frențiu – Bagiu, Todor Oalge, Pavel Bălan, Iosif Spăriosu, Sima Miclea, Iulian David, Mărioara David, Florina Velici – Băbuț, Laurean Neda, Elena Maria Murgu, Constantin Murgu, Mircea Lupu, Vasile Barbu (președinte).