Autor: Mioara BACIU
Ziua de 12 mai a devenit ziua internațională a asistentelor medicale, după data de naștere a fondatoarei asistenței medicale moderne, precursoarea serviciului sanitar modern, statistician iscusit, Florence Nightingale (născută 12 mai 1820 – trecută în neființă la 13 august 1910).
Născută la Florența, în Italia, într-o familie britanică înstărita, deținătoare a multor proprietăți imobiliare, Florence Nightingale a fost educată pentru a deveni viitoară doamna în lumea burgheză britanică. S-a dedicat studiului, printre preferințele acesteia numărându-se latina, matematica și filosofia.
Încă din adolescență, așa cum rezultă din însemnările ei din jurnalele acelei vremi, s-a născut dorința acerbă a viitoarei asistente de a-și ajuta semenii.
Inimoasă, ambițioasă și devotată asistentă a transformat spitalele în instituţii de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar şi cu personal de specialitate gata oricând să îngrijească bolnavii.
Altruistă şi iubitoare de semeni, Florence Nightingale şi-a dedicat întreaga viaţă ajutorării bolnavilor din spitale.
În anul 1837, Florence a avut o revelație, consemnand în jurnalul său din 17 februarie: Dumnezeu mi-a vorbit și m-a chemat în slujba Lui.
Când Florence a decis să devină infirmiera, s-a lovit de reticența și dezapobarea părinților, întrucât, această categorie socială, cea a infirmierelor era, în perioada burgheză, una desconsiderată. Acest lucru i-a provocat o puternică depresie, însă nu a oprit-o din drumul pe care erau presărate idealurile sale de a ajuta oamenii bolnavi, de a-i ajuta, de a crea un sistem de tratament medical adecvat pentru semenii ei.
Cunoscându-i la Roma, în anul 1847, pe Sidney, secretarul de stat al Angliei și pe soția acestuia Liz Herbert, fiind încurajată și sutinuta de către aceștia, devine directoare a spitalului pentru femei din Harley Street, pe care Florence îl transformă într-un adevărat spital, dotat cu bucătărie, grupuri sanitare, farmacie, lifturi și clopoțele pentru solicitarea ajutorului.
Continuă să-și materializeze capacitățile organizatorice, și dorința de a se afla in slujba semenilor, mai ales, în timpul războiului Crimeei, începând cu anul 1854, îngrijind soldați britanici și aliați în Turcia.
În anul 1860, Florence înființeaza în Londra prima școală de asistente medicale la Spitalul St. Thomas, iar în anul 1907 a primit Ordinul de Merit, fiind prima femeie care a primit această înalta distincție.
Florence Nightingale a revoluționat sistemul medical. Modelele statistice dezvoltate de de către acesta, dintre care exemplificăm graficul Coxcomb, elaborat pentru a evalua mortalitatea, precum și conceptele ei de bază privind asistența medicală se aplică și în zilele noastre.
Ce frumoasă ar fi existența noastră dacă exemplul merituoasei Florence Nightingale ar fi urmat!
Chiar și așa, în atare condiții și vremuri vitrege, urăm la mulți ani asistenților medicali, truditorilor pentru semeni!